Noi suntem generația care vrea să lase ceva în urmă, tinerii care doresc să aibă un impact în țara aceasta, corect?
Federația Tinerilor din Cluj lansează o nouă provocare pentru toți cei care vor să fie amintiți de generațiile viitoare. Haideți să ne strângem 100 de oameni pentru a ajunge în istoria ce încă nu a fost scrisă!
În data de 20 decembrie, la ora 12:00, tinerii cu vârste între 14-35 de ani sunt așteptați la Casa de Cultură a Studenților, sala Europa. Credem că ceea ce are de spus generația noastră, trebuie să ajungă și la urechile strănepoților noștri.
Tu ce i-ai spune unui tânăr care ar trăi în România anului 2118? Cum crezi că va arăta țara noastră atunci? Avem încredere că tinerii pot face țara aceasta să strălucească și să rămână o moștenire frumoasă celor ce încă nu s-au născut.
Vom crea o capsulă a timpului, plină cu mesaje, pe care o vom pune în holul principal al Casei de Cultură. Peste 100 de ani, când România v-a celebra cel de-al doilea Centenar, aceasta va fideschisă, iar oamenii vor călătorii în timp. Chiar dacă noi nu vom mai fi pe acest pământ, gândurile și tot ceea ce noi trăim acum va fi scris în inimile tinerilor români! Vă puteți înscrie aici: https://goo.gl/forms/rNfXDA3kgcIE9pt22
https://www.facebook.com/events/2223991141177366/
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei Cluj-Napoca, Consiliului local Cluj-Napoca și Casa de Clutură a Studenților Cluj-Napoca.
Partener media: Cluj for Youth
Redactat de Roberta Nica
