Arta, oglinda societăţii. De ce sunt artiştii noştri importanţi?

Încă de la începuturi, era bine cunoscut în rândul minţilor înalte că artiştii, deşi sunt desprinşi de responsabilităţile unui conducător, au ameninţătoarea putere de a aduna la un loc clasele sociale şi de a schimba opinia publică, prin simplul fapt că pot face vizibile, în moduri excepţionale, realităţile din jur. Nimeni nu ar fi putut mişca mase de oameni, aşa cum reuşea să o facă un artist cu o operă de artă aleasă. Oare a rămas vreo privire care să nu observe ce s-a întâmplat la Guernica în acele timpuri, când tabloul lui Picasso a făcut înconjurul lumii?

Implicarea artiştilor a avut impact în domenii de interes nelimitate, de la politică şi războaie, la geometrie sau medicină şi a avut loc indiferent de împrejurări, unul din zecile de exemple regăsindu-se în arta renascentistă care a conturat idealurile vremii, dar care a avut un impact foarte puternic şi în ştiinţă, prin schiţele anatomice ale lui Da Vinci care au schimbat cu totul perspectivele după care s-a studiat mai departe corpul uman.

Totuşi, caracteristicile fiecărei epoci diferă foarte mult unele de celelalte, la fel şi direcţiile artei. Însă, toate manifestările artistice care au existat vreodată se aseamănă prin ideea că, în vasta ei diversitate, arta a avut întotdeauna ca repere fenomenele şi conceptele desprinse din societate şi s-a manifestat fie prin susţinerea vibrantă a valorilor epocii, fie prin expunerea subtilă a unor adevăruri dure.

În zilele noastre, arta reflectă o societate urbanizată, uşor consumeristă şi bazată pe tehnologie, unde accentul primar este pus pe individualism sau chiar egocentrism, în contextul în care oricine poate avea acces la o tehnologie îndeajuns de avansată încât să îşi poată crea, cu puţin efort, propria artă. Aşa cum Vincent Van Gogh îşi examina imaginea prin autoportretele sale, astăzi aceeaşi idee a fost preluată de oameni sub forma fotografiilor de tip selfie. Şi fără îndoială, atracţia faţă de peisaje şi lumina schimbătoare a lui Claude Monet nu e cu nimic diferită faţă de cea a milioanelor de autori de poze ale apusurilor de pe Instagram. 

Însă, pe lângă valul de conţinut narcisist de pe social media, arta contemporană cuprinde nenumărate proiecte adresate publicului larg, adaptate la era digitalizată în care ne aflăm, astfel încât să poată ajunge la comunități întregi de oameni, prin mediul virtual. Acum, într-un prezent de criză globală, artiştii din întreaga lume îşi expun perspectivele asupra societăţii, la acelaşi numitor comun -Coronavirus- sub restricţiile impuse de autorităţi şi reuşesc să capteze realitatea cu aceeaşi acurateţe ca a străvechilor artişti, doar că prin stiluri şi abordări noi.

Arta murală a prins viaţă în orașele mari ale Statelor Unite, iar puţini trecători grăbiţi, şi mai cu seamă trecătorii din online, pot observa reprezentări ale virusului ca răufăcătorul din desenele animate, soldaţi înarmaţi cu dezinfectanţi şi hârtie igienică, sau feţe hollywoodiene purtând măști inscripţionate cu mesaje puternice. Artiştii şi-au dorit să surprindă prin ele, teama şi  puţina doză de control pe care o avem asupra situaţiei, care deşi este temporară, continuă să creeze atât de mult haos în societate. Totodată, ilustraţiile artistului iranian Alireza Pakdel trimit în întreaga lume o altă perspectivă. Înfățișează situaţia cadrelor medicale şi ale autorităţilor care luptă şi se sacrifică pentru binele omenirii. 

Ipostazele în care sunt puse personajele şi estetica desprinsă din cărţile de poveşti pentru copii, atrag atenţia spre importanţa solidarităţii, a empatiei şi a principiului de a ne proteja unii pe alţii. Medicii şi asistentele medicale aruncă săgeți, lovesc cu ciocanul în lanţurile bolii, se folosesc pe ei înşişi pentru a-i putea ajuta pe oameni. Unii poartă aripi. Alţii împing acele ceasornicului şi încearcă să grăbească numărătoarea inversă, până la sosirea vaccinului.                        

Venind mai aproape, în Cluj, artiştii locali propun zilnic imagini cu străzile pustii ale oraşului, împodobite cu ilustraţii viu colorate, ale unor personaje desprinse din adâncurile imaginaţiei: dinozauri pierduţi, acrobaţi ţinuţi de păsări, pisicuţe negre uriaşe, care pândesc de după blocuri. Prin acest proiect au dorit să întărească latura pozitivă a îndemnului #staiacasă, în ideea că străzile nu sunt goale, ci sunt pline de responsabilitate.

La finalul zilei, după lungi călătorii şi întâlniri în spaţiul digital şi temporal, putem spune despre artă că este relevantă şi astăzi, pentru că ne ajută să privim direct în faţă realitatea şi eşecurile umanităţii, iar despre artişti, că sunt esenţiali. Pentru că încă au puterea de a merge contra curentului puternic de apatie, ca să ne amintească ce este important. Pentru că uităm. Şi din nou, avem nevoie de repetiţie.

Realizat de: Bejinaru Elena