În luna octombrie începe cel mai fain sezon în Cluj-Napoca: este forfotă pe străzi, organizațiile recrutează, toate localurile au deschis, concerte la tot pasul… Au venit studenții! Poate și tu te numeri printre ei. Ești departe de casă, dar ești printre tineri ca tine și ai în jur atâtea posibilități de a face lucruri extraordinare. Cum? Explorare. Integrare. Dezvoltare
Explorare
Ca să înțelegi într-adevăr oamenii orașului Cluj-Napoca trebuie să mergi la un meci al U Cluj. Bucură-te de târgurile din centrul orașului! Descoperă TEDx. Mergi la un film pe malul Someșului. Cunoaște artiștii orașului, mergi la Fabrica de Pensule. Sau dacă îți place teatrul, există un Reactor de Creație și Experiment care te va face să îți pui multe întrebări. Orice manifestare publică, artistică, muzicală, interculturală a oamenilor din Cluj-Napoca este o ocazie pentru tine să te dezvolți și să cunoști mai bine orașul și locuitorii acestuia.

Integrare
Te uiți în jur și vezi mulți tineri, multe evenimente și proiecte. Deși nu e un oraș mare, sunt mulți oameni care cred în aceleași lucruri. De cele mai multe ori, din idei comune ale oamenilor au apărut ONG-uri și asociații. Cu siguranță vei reuși să găsești o organizație care este fix pe filmul tău! Dacă ești nesigur ce să alegi, intră în mai multe organizații! Sau poți alege evenimentele care îți plac și să ajuți la organizarea lor. În felul acesta vei cunoaște mulți oameni, vei ajunge să faci parte dintr-o comunitate activă, iar acțiunile tale vor avea un impact pozitiv asupra comunității în care locuiești.

Dezvoltare
Dacă ai explorat tot ce îți oferă orașul și te-ai integrat printre oameni cu care te înțelegi, atunci îți va fi foarte ușor să dai drumul unor inițiative frumoase în comunitate sau să contribui la proiectele și evenimentele care colorează orașul. În felul acesta vei scăpa de inhibiții, vei ajunge să vezi lumea cu alți ochi și să accepți diversitatea ca parte din viața cotidiană. Anii studenției în Cluj-Napoca vor avea un impact pozitiv imens, te vei distra, vei cunoaște o mulțime de oameni diferiți și vei trăi momente unice. Ca să te asiguri de asta trebuie să explorezi fiecare oportunitate, să fii mereu deschis la noi experiențe și să te bucuri de cei mai frumoși ani.

Bun (re)venit în Cluj!
Redactat de Valentina Vasile.