Creativitatea unui publicitar dă valori unor elemente care par destul de banale la început. Paștele poate nu este o sărbătoare atât de celebrată în lumea publicității, precum este cea a Crăciunului sau a Sfântului Valentin. Spun acest lucru, deoarece nu mi-a rămas în minte până acum o reclamă memorabilă de Paște, cum a fost, spre exemplu, cea cu camionul de Crăciun de la Coca-Cola. Însă, în urma unei cercetări amănunțite, am selectat o serie de printuri și reclame cu care să te delectezi cu această ocazie specială. Acestea au apărut în diferite perioade și în diferite zone culturale.
Printuri

1. Mi-a atras atenția un print simpatic realizat de cei de la McDonald’s. Având o notă de simplitate, mesajul „The hunt isn’t over yet” reușește să îți aducă un zâmbet pe buze.

2. Al Rifai este o companie multinațională libaneză care furnizează mixuri de alune. Comicul pleacă de la ideea că atunci când spargi o nucă, ieși victorios. Însă, atunci când ești într-un duel al ciocnirii ouălor de Paște, important este ca oul tău să nu crape și să nu ieși pierzător.

3. Stabilo Boss – brand care furnizează markere cu care poți să-ți subliniezi ideile importante – întărește ideea pe care am expus-o în introducere. Printre atâția moși, uneori este mai bine să scoți în evidență un iepuraș de ciocolată.

4. Este imposibil să nu recunoști brandul Nescafé. De Paște, aceștia au creat un print care să scoată în evidență ceea ce promovează – savoarea unei cafele, chiar și într-o zi de sărbătoare.

5. Și cei de la M&M’s au fost destul de deschiși în ceea ce privește Paștele. Mesajul printului este „Arriving in time for Easter”, care este, de asemenea, simpatic și ușor comic.
Reclame
Biscuiții au unele dintre cele mai hazlii apariții de pe piața publicității din România. „Glazurate, colorate, e desertul cel mai cool… și de acest Paște.”
Mesajul reclamei surprinde un important aspect din viața noastră. Oricât am crește, sărbătorile de Paște se petrec în familie. Și, oricât de mult ne-am maturiza, în ochii părinților noștri vom rămâne mereu copiii lor mici.
Reclama celor de la Super Netto spune o versiune creativă a apariției iepurașului de Paște. Chiar dacă ești diferit de restul, acest aspect te face special.
Din această listă nu poate lipsi brandul Kinder, care este o parte a copilăriei fiecăruia. Paștele nu ar fi la fel fără surprizele din ouăle Kinder.
Și cei de la Walmart – celebrul lanț de magazine din meme-urile „Walmart Vs Gucci” – au creat o reclamă specială de Paște, în care este imortalizată clasica vânătoare a ouălor.
Printurile și reclamele de mai sus vin să te transpună în spiritul sărbătorilor pascale și să îți arate că imaginea, chiar reușește să îți inducă o anumită stare. Ciocnește de acest Paște un ou cu publicitatea!
Redactat de: Giurcanu Cristina-Elena