Cum a fost la dezbaterea dintre candidaţii la Alegerile Europarlamentare şi tinerii clujeni?

0
1608

Ziua de 18 aprilie a fost o zi de dezbateri electorale între candidații la Alegerile Europarlamentare și tinerii votanți din Cluj.  Evenimentul a fost organizat pentru a crea un spațiu neutru politic în care tinerii să adreseze orice întrebare candidaților și să abordeze teme de interes. Haideți să vedem împreună ce teme au fost discutate, cum a decurs dezbaterea și dacă obiectivele acesteia au fost respectate.

Acest eveniment a fost organizat de Centrul de Resurse Social Doers, în parteneriat cu Federația Tinerilor din Cluj și s-a desfășurat în contextul campaniilor ”SpeakUP for Europe!” și ”Mai bine ies la vot!”.

Printre candidații care au participat la dezbateri, se numără: – Oana Țoiu (PLUS – Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate)- Cristian Lungu (PMP – Partidul Mișcarea Populară)- Claudia Benchescu (PNL – Partidul Național Liberal)- Chris Terhes (PSD – Partidul Social Democrat)-  Adriana Cristian (USR – Partidul Uniunea Salvați România)- Gheorge Falcă (PNL – Partidul Național Liberal)- Radu Silaghi –  Dumitrescu (ALDE – Alianța Liberalilor și Democrațiilor).

Tinerii au fost grupul țintă al acestui eveniment, întrucât România are cele mai scăzute rate de participare atât civic (doar 12.4 % dintre tinerii români fac voluntariat, comparativ cu media europeană de 31%) cât și politic (la Alegerile Europarlamentare din 2014, doar 20% din tinerii României au votat).

Motivaţia candidaţilor de a ieşi la vot, votul electronic şi prin corespondenţă, mobilitatea tinerilor şi migraţia, scăderea vârstei de vot de la 18 la 16 ani şi problema refugiaților din Orientul Mijlociu au fost temele discutate în cadrul dezbaterii.

Spre nemulțumirea unor tineri, multe teme de interes precum: șomajul în rândul tinerilor, LBGTQ, egalitatea de gen și educația sexuală, digitalizare și protecția datelor pe internet nu au fost discutate, în contextul în care, România are una dintre cele mai ridicate rate ale șomajului în rândul tinerilor, cea mai mare rată a mamelor adolescente din UE, respectiv 12.3% și ne aflăm în top 10 țări cu cele mai multe boli cu transmitere sexuală.

O altă problemă care nu a reușit să fie discutată este cea a schimbărilor climatice, ținând cont de faptul că în multe țări ale lumii au loc mișcări de stradă #FridaysforFuture care atrag atenția asupra necesității de a acționa mai rapid și ferm pentru ocrotirea mediului înconjurător. În acelaşi timp, UE are ca target o economie complet verde până în 2050, iar Parlamentul European a aprobat interzicerea produselor din plastic de unică folosinţă până în 2021.

Deși inițial s-a dorit o discuție pe teme europene, fără a aborda teme de politica internă, care nu ar fi relevante pentru un europarlamentar, acest lucru nu a fost posibil, întrucât timpul alocat pentru dezbaterea temelor menţionate anterior a fost redirecționat spre politica partidelor naționale și critici la adresa unor lideri de partid.

Tinerii ar fi interesați să vadă o dezbatere în care se discută idei, fără atac la persoană și subiecte controversate ce țin de politica internă. O dezbatere bazată pe idei și viziuni, i-ar face pe tineri să se simtă reprezentanți și dornici de a avea un dialog constructiv cu lumea politică. Tinerii consideră că votul de încredere trebuie acordat unui candidat care are același sistem de valori și viziuni ca și ei. În opinia acestora, un eurodeputat trebuie să aducă pe masa de discuție probleme care vizează direct societatea, dar nu partidele naționale.

Parlamentul European este cea mai reprezentativă instituție pentru toți cetățenii UE, fiind unicul organism european ales prin vot direct, de aceea, angajamentul candidaților pentru bunăstarea întregii comunități europene trebuie să fie responsabil.

Dacă nu ați reușit să fiți prezenți, puteți urmări evenimentul live pe pagina de facebook a Federației Tinerilor din Cluj sau Calea Europeană.

Mai multe despre campania ”Mai bine ies la vot” găsiți aici: https://www.facebook.com/events/2592425164120314/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here