Deja e sfârșitul lunii mai. Copacii înfloresc, vrăbiile ciripesc, iar absolvirea celor din anii terminali trebuia să fie. Săptămânile acestea au trecut…cu neliniște, dor, furie și speranța că se va termina. Nimic nu și-a găsit locul. Nici noi.
S-a oprit timpul.
E evident care sunt circumstanțele și înțelegem. Noi suntem pregătiți să acceptăm un adevăr greu, profund, care lasă urme în sufletele noastre. Suntem tineri și credem în șansă dincolo de explozia lumii globale.
Știm că tuturor le este greu, că nu există persoană fără suferință în aceste zile, dar haideți să ne gândim măcar la ceea ce ne-a fost luat, la cum e să nu cunoști finalul.
Zilele trecute, domnul decan ne-a transmis un mesaj. Cu un impact covârșitor asupra majorității studenților, părinților, oamenilor interesați. Către final, ne declară ABSOLVENȚI! Probabil, cei mai speciali absolvenți, aș spune eu și nu aș cădea în peiorativul Generația COVID-19. De ce să purtăm asupra noastră acest apelativ, care ne va aminti mereu de situația trăită? De ce să fim recunoscuți ca generația licențelor online? Faptele acestea nu țin de noi, de studenți. Noi vrem să frecventăm facultatea, iar majoritatea nu ar fi plecat din fața clădirii nici în momentul în care li s-a spus că învățământul va fi online pentru o scurtă perioadă.
Sunt studentă UBB. Am avut noroc. Am avut acces la educație, la cunoștințe împărtășite, la suport moral când a fost nevoie. Noi ne-am adaptat contextului, lor le-a fost mai greu, încă le este. Cu toate acestea, la fel ca toți studenții țării și poate ai globului, nu am avut absolvirea la care visam că o să merg. Dar mi-am imaginat…
Cum e sufletul unei persoane de 21 de ani care are viitorul în față, are planuri și speră să se încheie frumos și demn, probabil, ultima etapă a studiilor sale?
Să ți se rostească numele repede, în serie, în ordinea alfabetică a grupei tale. Să îți cadă toca până în locul în care urma să îți primești diploma de absolvire, pe care cu greu ai câștigat-o. Cu efortul anilor departe de familie, cu lacrimi de neputință, cu nopți nedormite în sesiune, cu teama de restanțe și cu presiunea lumii în spate. Probabil momentul tău nu însuma 5 minute pe ceas, dar erau clipele în care erai mândru de tine. De realizările tale. Și era momentul care îți dădea curaj să privești spre viitor. Aveai diploma în mâini și perspectivele viitorului erau la un pas distanță.
Am vrut să scriu despre asta, nu pentru compătimire sau înțelegere, ci pentu a arăta un fapt. Un adevăr de care nu e nimeni vinovat, dar care ne-a schimbat gradele unghiului pe care îl urmăm. Nu știm ce va urma, cum se va desfășura activitatea academică, dar știm că există un final, chiar dacă nu ne vom bucura de el, aruncând toca în aer.
Iar mesajul nostru este următorul: Suntem ABSOLVENȚI!
Nici generația COVID, nici generația licențelor online! Suntem victimele unei situații neprevăzute, a unui schimb de energii în univers. Dar NOI suntem VIITORUL!
Semnat: M.F. – o simplă absolventă
