Îți aduci aminte de momentul în care, pentru prima dată, ai mers într-o excursie cu colegii de clasă și îți doreai ca acea aventură să nu se fi sfârșit niciodată? Acest sentiment îl am mereu când călătoresc. Cred că mi-e inima decorată cu amprentele fiecărui oraș vizitat, asemeni unui pașaport.
La un an după atentatul terorist de pe bulevardul La Rambla, decid împreună cu sora mea să descoperim frumusețile Barcelonei. Nu stăm să ne gândim prea mult la circumstanțe și ne urmăm doar instinctul. El ne cheamă acolo. Două săptămâni mai târziu, ne aflăm în aeroportul din Oradea, așteptând zborul spre Girona.
Dinamism latin
Prima zi în capitala Cataluniei ne provoacă stări de confuzie îmbinate cu altele de entuziasm. Aventura începe cu o plimbare pe La Rambla, fiind cazate la doar două minute de mers pe jos. Căldura toropitoare și umiditatea din aer se potrivesc aglomerației de pe bulevard. Suntem încolțite de mulțimea care ne șoptește în urechi diferite dialecte. Din când în când, tresărim la vorbele românești ale turiștilor, amintindu-ne de casă.
După o plimbare mai lungă de două ore, cu picioarele amorțite, ajungem în cartierul Gràcia. Începuse Festa Major de Gràcia, iar aici fiecare străduță îngustă spune o poveste. În jurul nostru este o explozie de culoare: rufele flutură pe balcoanele apartamentelor, albinuțe confecționate zboară deasupra străzilor, dreamcatchere dansează în bătaia vântului. Pe fundal răsună râsetele localnicilor care se bucură de o sangria și muzica latino. Poți să le simți bucuria. Acum, înțeleg că Festa nu este doar un simplu festival, ci o stare de spirit.
Lumea lui Gaudí
Barcelona este casa unuia dintre cei mai renumiți arhitecți din lume, Antonio Gaudí. Creațiile sale își au rădăcinile în fascinația pentru natură, om și religie. Următoarea zi explorăm o lume mai puțin înțeleasă. Prima oprire: Casă Batlló. O construcție suprarealistă, cu linii curbe și balcoane în forma unor măști de bal. Este un joc de perspective. Privirea noastră colindă fiecare detaliu al clădirii. În urmă admirarii, e nevoie de o gură bună de aer pentru a ne elibera de copleșirea interioară.
Crezând că ne-am obișnuit cu imaginația artistului, ajungem la Sagrada Família, iar această convingere dispare. De ce? Pentru că ne aflăm în fâța unei bazilici desprinse dintr-un alt univers. Pe exteriorul construcției regăsim o Biblie sculptată, iar interiorul este precum o pădure, unde coloanele imită trunchiurile copacilor și tavanul înfățișează ramurile înflorite. Lumina caldă pătrunde prin vitralii și colorează pereții pământii. Suntem martore la un spectacol al naturii înăuntrul unei biserici.
Din centrul orașului ne îndreptăm spre Parcul Güell, o lume utopică situată pe colina El Carmel. Cu fiecare pas experimentăm spiritul creator al lui Gaudí. Aici, formele arhitecturale se camuflează cu natura, devenind un întreg. Arcade cresc din pământ, coloanele imită trunchiurile palmierilor, iar bolțile din piatră iau forma unor cuiburi de păsări. Vegetația dansează pe muzică groovy, interpretată de artiști stradali. Explorarea acestui loc reprezintă o meditație asupra magiei energiei creatoare.
Emoție și dans
Ultima zi a călătoriei este una nostalgică. Într-un local din apropierea hotelului, eu și sora mea așteptăm cu sufletul la gură să înceapă spectacolul de flamenco. La un metru în fața noastră se află o scenă. Cortina se trage și chitară începe să răsune. Două femei îmbrăcate în rochii strânse în talie, cu multe volane, își rotesc trupurile împreună cu lovituri puternice de pantofi și bătăi din palme. Pe fundal se aude cate un “Ole!”, exclamat cu multă ardoare. Intensitatea mișcărilor crește împreună cu ritmul cântecului.
Interpreții spun povestea zbuciumantă a culturii flamenco prin grație și blândețe, prin forță și violență. La sfârșitul spectacolului, realizăm că cele două ore de pasiune împletită cu emoție trecuseră precum două minute.
Pe avion, la câteva minute de la decolare, privesc cartierele iluminate ale Barcelonei. Simt un gol în stomac de parcă aș fi uitat o parte din mine acolo. Inspir adânc și expir. E doar tristețea plecării. Privesc către sora mea și-i transmit telepatic: “Știi… Noi o să mai venim aici. E prea frumos.”.
Îți las aici povestea mea, consideră că e o vedere, iar într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, poate că vei vrea să explorezi și tu acele locuri fascinante.
Redactat de: Tocuț Claudia Iulia
