Ediția a XXIII-a

În perioada 25-27 noiembrie 2019, Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș” și Asociația Studențească ECO – JAZZ NAPOCENSIS & CCS, cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, organizează Festivalul Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS, eveniment de tradiție, aflat la cea de-a 23-a ediție.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și Opțional de Jazz, intrarea fiind liberă.
Prezenta ediție a Festivalului Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS îi este dedicată artistului Johnny Răducanu, axându-se pe o temă generoasă, care va cuprinde date despre biografia (fotografii, afișe, literatura muzicală, etc.) și creația artistului (înregistrări inedite, culegeri de teme, amintiri personale). În cadrul zilelor festivaliere, va evolua cunoscutul basist Michael Cretu, nepotul lui J. Răducanu, împreună cu formațiile lui din Manchester (UK).
- În prima zi a Festivalului, LUNI, 25 noiembrie, Clubul Dr. JAZZ este invitat să prezinte conferința JOCUL ȚAMBALELOR, în cadrul căreia va fi prezentată și adusă în atenția publicului personalitatea artistică a distinsului muzician JOHNNY RADUCANU, pentru care folclorul românesc a fost un izvor nesecat și mult apreciat de inspirație. Ora 19.00, Sala Europa, etaj III.
- A doua zi a festivalului, MARȚI, 26 NOIEMBRIE, este rezervată Concursului Național Studențesc JAZZ-ul MUZICA LIBERTĂȚII, ora 19.00, Sala Europa, etajul III.
- MIERCURI, 27 noiembrie, cea de-a XXIII-a Ediție a Festivalului Internațional Studențesc ”JAZZ NAPOCENSIS” se va încheia cu un eveniment unic, de suflet – Concertul Internațional IN MEMORIAM JOHNNY RĂDUCANU, cu participarea formațiilor: Big Band GAIO – Dirijor Stefan Vannai, Dominique Simionescu (Sibiu), Formația Manchester International Roots Orchestra, Michael Cretu Trio ( Manchester – UK).
”În fiecare an, Casa de Cultură a Studenților organizează Festivalul Internațional Studențesc JAZZ NAPOCENSIS coordonat de unul dintre cei mai dedicați, talentați și vechi în ”meserie” profesori de jazz, maestrul Ștefan Vannai, care reușeste să mențină viu interesul tinerilor pentru acest gen de muzică. Scopul evenimentului este de a-i aduce pe scenă, în fața publicului clujean, pe tinerii mediului universitar clujean pasionați de jazz, pentru a le promova talentul și a-i încuraja în drumul spre performanță artistică”, a declarat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș”.
Comunicat de presă transmis de către
Flavius Milășan
Director Casa de Cultură a Studenților ”Dumitru Fărcaș”