Ilinca Istrate este o tânără actriță care, de-a lungul anilor, a căutat să le explice oamenilor care este rolul unui păpușar adevărat. Acela de a da viață păpușii și de a o ajuta să capete energie, să respire. Ea crede că păpușa are o putere aparte, pe care oamenii, cu corpul lor, nu o au.
Una e când o păpușă îți spune: „Te iubesc!” și alta e când îți spune un actor, a explicat aceasta. Lucru pe care l-a tot testat de când îl are pe Pogany alături.
Cine este el? Copilul de lemn al Ilincăi, după cum îl alintă ea. Ceva mai straniu pentru unii, dar foarte firesc pentru ea, păpușarul. Un omagiu adus operei lui Constantin Brâncuși, dar care, la început, nu a fost conceput după vreo idee anume. Ilinca își dorea pur și simplu o marionetă a ei, pe care să o poată lua acasă și după terminarea orelor de la facultate.
Ea a studiat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, acum Universitatea Națională de Arte, la secția de Păpuși- Actorie, iar acolo, profesorii au îndrumat-o spre atelierul de construcție de păpuși. Ei au observat că are abilități spre așa ceva.
Ulterior, la sfârșitul primului an de facultate, i-a propus profesorului său, Gavril Siriteanu, să o ajute la construirea păpușii. Doi ani mai târziu, pe 23 noiembrie 2013, pornind de la varianta din 1913 a sculpturii „Mademoiselle Pogany”, a lui Brâncuși, a fost finalizat procesul de creare a acestuia, iar de pictura fizionomiei sale, s-a ocupat Manuell Mănăstireanu.
Numele său nu a fost ales întâmplător, după cum se poate observa. Ilinca l-a întrebat dacă e fată sau băiat și, cumva, a simțit că e băiat, iar apoi, întrebată de cineva dacă îl cheamă Pogany, datorită asemănării cu celebra sculptură, a înțeles că acesta trebuie să fie numele său.
Nu cred că e o coincidență, pentru că eu știam de operele lui, mă fascinau sculpturile sale, dar nu mai studiasem lucrările, doar știam la ce fac referire. Credeam că sculptura lui trebuie mai mult simțită, nu neapărat privită, a continuat Ilinca.
Alături de Pogany, a desfășurat până acum mai multe proiecte, pentru că este atât angajată la Teatrul Municipal Bacovia, din Bacău, cât și artist independent. Unul dintre ele, cel pentru care a fost grăbită finalizarea construcției lui Pogany, a fost spectacolul „Râzi, Paiață!”, creat pentru publicul matur în special.
Pe lângă asta, „Arta de Stradă” este un alt proiect drag lor, pentru că le dă șansa de a povesti oamenilor despre arta animației și câte puțin despre istoria teatrului de păpuși. De exemplu, unii cercetători sunt de părere că păpușăria a apărut cu 4000 de ani Î.Hr., deci este mai veche decât arta dramatică. Dar mulți nu știu asta. Atunci vine Pogany și le spune.
Încă din acele vremuri, se făcea cu o notă de sacralitate, iar asta împrumut și eu de la vechii păpușari, credința că păpușa trebuie respectată dacă vrei să faci echipă cu ea pe scenă, a precizat tânăra actriță.
Și pentru că îmbrățișarea stă la baza majorității activităților cu Pogany, Ilinca s-a gândit să facă un experiment. Așa că, i-a venit în minte faptul că ar putea să încerce asta și la școală, fiind ceva educativ, despre empatie. A conștientizat, apoi, încă o dată legătura cu Domnișoara Pogany a lui Brâncuși și s-a gândit că poate copiii nu știu cine este ea sau cine este sculptorul român. Prin urmare, i-a propus unei învățătoare o primă întâlnire cu elevii ei de la clasă, iar aceasta a fost de acord. Reacțiile copiilor au întrecut așteptările Ilincăi, așa că a decis să continue.
Tot experimentând și văzând câte informații poate asimila un copil și, mai ales, ce informații și în ce fel, a dezvoltat ceea ce se numește „Hai la joacă, Pogany!”, un program de educație prin artă și terapie prin îmbrățișare. În cadrul întâlnirilor, ea le arată poze și îi învață pe copii să facă comparații între sculptură și fața lui Pogany. În felul ăsta, caută să îi facă să privească puțin mai în profunzime arta acestuia. Asta pe partea de teorie.
La nivel emoțional, beneficiile sunt multiple. Îmbrățișarea asta terapeutică le crește inteligența emoțională și pentru alea 2-3 minute de îmbrățișare, e posibil ca acel copil să primească un dram de afecțiune pe care acasă nu o primește, iar asta contează foarte mult.
Datorită unor persoane minunate, după cum susține Ilinca, cadre didactice și psihologi școlari, în mare parte, „Hai la joacă, Pogany!” a avut parte și de un mini-turneu ulterior, iar cei doi tovarăși au ajuns în școli din zone ale județelor Harghita, Neamț sau Bacău, inclusiv în sate. Așa se face că, în timpul acestor întâlniri , tânăra păpușăreasă a avut ocazia de a sta lângă psihologul școlar, care i-a vorbit despre problemele de acasă ale copiilor.
Eu simțeam de multe ori, când copiii se îmbrățișau cu Pogany, diferite emoții, asta pentru că simțeam trăirea copilașului. Și se vede clar diferența între un copil care are parte de afecțiune acasă și între altul care nu are, atât la nivel de energie, cât și la nivel de comportament.
Când Pogany îi îmbrățișează, ei se simt apreciați, pentru că Ilinca le spune că, Pogany, prin îmbrățișarea sa, le transmite că îi iubește.
De aceea, Ilinca a ajuns la concluzia că poate și izolarea asta are rostul ei. Fiind lipsiți în prezent de un gest atât de simplu precum îmbrățișarea, după ce se va reveni la normal, poate vom aprecia mai mult însemnătatea ei.
Redactat de: Pop Bianca-Alexandra
