Laurențiu Zbîrcea, student la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, visează să ajungă un artist renumit care produce o schimbare în societate. Lucrările lui ilustrează societatea tristă în care trăim, plin de oameni măcinați de propriul lor ego. Prin culoare, desen și imagini, lucrările prezintă o realitate înfricoșătoare. Tânărul a avut până acum două expoziții, That’s it și CAMERĂ, care s-au bucurat de o apreciere din partea vizitatorilor.
Ce ne poți spune despre ultima ta expoziție intitulată „CAMERĂ”?
Expoziția „CAMERĂ” am organizat-o împreună cu un coleg, Pricob David (WZERK) și a fost mai degrabă un experiment. Un prim impuls, să spun așa. Privind tema este foarte simplu. Nu este o temă exactă, de aici vine și denumirea de „cameră”; având la dispoziție o cameră pentru noi am decis sa fie o aglomerație de lucrări, să ne arătăm personalitatea dinamică. Expoziția are la bază dorința noastră de a fi remarcați încă de la început în artă, mai bine spus în Cluj-Napoca ca și artiști. Pentru mine ceea ce am expus a fost o parte importantă din lucrările mele. Vreau să mă fac mai remarcat în artă și nu țin cont de vârstă sau de barierele pe care mi le impun alții, deoarece eu îmi cunosc limitele și vreau să le depășesc, țintind tot mai sus.
Ce mesaj încerci să transmiți prin lucrările tale?
Încerc să transmit sinceritate; să mă transmit pe mine, tot ce e în jurul meu, dar și tot ce se află adânc în mine. Acum sunt într-un moment de evoluție constantă în lucrările pe care le fac atât sentimental, cât și tehnic. Încerc să vin cu lucruri noi și să mă folosesc de „mine” ca să pot „șoca” publicul abordând teme macabre doar ca și o primă iluzie.
Cum ți-a influențat copilăria modul în care privești viața acum și cum se reflectă în arta pe care o creezi?
Copilăria mea are un mare impact asupra mea, chiar mai mult decât credeam. Am impresia că îmi petrec mult timp gândindu-mă la copilărie decât la prezent. Ca să rezum tot ce este de spus despre copilărie și cât de importantă este, chiar și cât m-a influențat… îți pot spune că lucrez la o serie de lucrări bazate și inspirate din copilăria mea.
Cum ți-ai descrie stilul artistic?
Ca și stil nu pot spune că mă situez undeva foarte stabil, cum am spus, sunt într-o evoluție constantă. Totuși dacă ar fi să mă încadrez, aș menționa neoexpresionism, primitivism, graffiti. Acestea fiind cele mai evidente. Folosirea figurilor deformate în lucrărie mele este ceva special deoarece așa tu, ca un om care nu are o anumită legătură cu arta, poți să observi exact cum văd eu lucrurile și personajele. Mă folosesc de deformări sau accentuări pentru a ilustra momente, sentimente, gânduri și lista poate continua, dar concluzia rămâne la filtrul meu vizual asupra subiectului. Legat de culori și cum le folosesc, adevărul este invers. Culorile se folosesc de mine și eu doar mă las dus de val, culoarea în ochii mei este ceva ce nu pot să descriu; este ceva asemănător cu viața, dar desigur că fiecare culoare și fiecare accent de culoare reprezintă ceva, dar pentru a spune ce reprezintă ar trebui o analiză detaliată a lucrării.
Ce rol crezi că au artiștii în societate?
Rolul artistului în societate este unul foarte subtil, dar totuși de impact… culturalizarea, libertatea, apelul la nevoie. Acum rolul artistului în societate este dominat de către lucrările sale, acestea având în anumite cazuri puterea de a stârni ceva în oameni (bine-rău). Vorbind strict de persoana mea, de rolul meu, pot spune că încerc să deschid mintea oamenilor în privința anumitor aspecte, probleme mari cu care se confruntă lumea, probleme de umanitate. Pentru că încet oamenii își pierd umanitatea. Totodată încerc să îi trimit în cele mai adânci părți ale minții, fiind locul de care se feresc.
Ce ne poți spune despre lucrarea „I really hate you”?
„I really hate you” este o lucrare sinceră dedicată oamenilor. Reprezintă sinceritatea pe care o am față de ei, dar și ura față de oameni, privind cu scârbă către umanitate. Oamenii devin tot mai răi unii cu alții, iar tensiunea se simte mereu. Îmi place să trăiesc înconjurat de iubire și armonie, iar prin această lucrare am tras un semnal de alarmă în privința oamenilor.
Ai menționat că vrei să tragi un semnal de alarmă. Poți spune ce înseamnă asta?
Semnalul de alarmă reprezintă faptul că sunt sincer față de oameni și spun lucrurilor pe nume. În zilele noastre, comportamentul oamenilor lasă de dorit; suntem înconjurați de falsitate și răutate, oameni plini de sine care se gândesc doar la ei. În loc să mă plâng sau să intru în contact cu ei, prefer să creez lucrări despre asta. Subiectele lucrărilor mele sunt profunde, sunt sentimentele mele acumulate de-a lungul timpului. Trag un semnal de alarmă pentru că nu e niciodată prea târziu să schimbi ceva. Mi-am dat seama că eu, ca și artist, trebuie să transmit sentimente, să transmit un mesaj prin lucrările mele. Consider că este important să ai încăpățânare destulă să faci ce vrei, dar în același timp, este neapărat să justifici de ce faci lucrul respectiv.
Ca o întrebare de final, aș vrea să știu cum vezi tu lumea în câțiva ani și ce speri să se îmbunătățească?
E o întrebare grea. Lumea în câțiva ani ori va fi un dezastru ori un bine necondiționat. După cum am început anul 2020, cu atâtea dezastre naturale provocate, ironic, tot din cauza mentalității oamenilor, nu cred că mai este vreo șansă să se îmbunătățească cu mult. Tot ce îmi doresc să se îmbunătățească, pe viitor, este deschiderea oamenilor la iubire și la cultură. Poate, prin cultură putem să avem măcar o mică șansă la schimbare.
Redactat de: Larisa Annamaria
