Sudul Italiei – de evitat sau de vizitat?

0
1349

În weekend-ul dinaintea debutului sesiunii eram pe aeroportul din Cluj-Napoca și eram îngrijorat că nu vom mai ajunge la Bari din cauza ceții dense. De abia așteptam să resimt gustul unei felii delicioase de pizza și aroma unui espresso, fiind entuziasmat de întoarcerea în Italia.

Când am pus piciorul în orașele emblematice din nord precum Milano, Veneția sau Florența, am fost impresionat, pe lângă faimoasele muzee în aer liber, de numărul ridicat de turiști din toate colțurile lumii pe care l-am întâlnit în jurul atracțiilor turistice și de terasele pline de oameni. Peste tot în jurul meu se afla câte o persoană care încerca să imortalizeze momente unice alături de cei dragi. Această atmosferă era de cele mai multe ori completată de câte un artist stradal. De exemplu, îmi amintesc că în zona Domului din Milano se auzea sunetul unui cimpoi pe care îl mai întâlnisem doar în filme.

În cele din urmă, am reușit să decolăm, iar după o oră jumate am ajuns în Italia și am fost loviți de o ploaie măruntă în timp ce așteptam microbuzul care să ne ducă în oraș.

Mirosul sărat al mării și faleza la marginea căreia am găsit piața de pește îți reamintesc că te aflii într-un oraș care s-a dezvoltat în jurul pescuitului și a negoțului. Printre obiectivele turistice cele mai importante se numără Bazilica Sfântul Nicolae, unde se regăsesc moaștele sale, după ce au fost furate de niște negustori italieni din racla sa din Turcia. Totuși, trebuie să treceți pe la Caffe D’Arte pentru a cina într-o locație elegantă și cu prețuri accesibile. Când am băut o cafea pe străzile înguste ale vechii cetăți, am fost șocat să văd cum scuterele treceau pe lângă pietoni într-o veselie, de cele mai multe ori claxonându-i. Am aflat de la ospătar, mai târziu, că este ceva obișnuit în sud.

Din Bari, m-am trezit cu noaptea în cap pentru a lua Flixbus-ul către Matera, considerată a fi printre primele așezări umane din Italia. În trecut, locuitorii trăiau în case cioplite în piatră, iar animalele erau ținute înăuntrul incintei. Sub salteaua patului se puneau știuleți de porumb pentru a menține căldura. Un alt lucru interesant era că apa de ploaie era captată de o rețea complexă de bazine de piatră și conducte ceramice subterane. Pentru cei care doresc să experimenteze latura pitorească a Italiei, Matera este orașul pe care nu trebuie să-l ratați. Mi-a plăcut arhitectura specifică și am rămas impresionat de istoria bogată a locului. Sunt destul de multe restaurante și cafenele în această zonă, așa că nu vă faceți griji în acest sens.

În finalul zilei, am luat trenul către Polignano A Mare, o localitate cunoscută pentru locațiile sale instagramabile precum plaja sa cu apă cristalină sau stâncile spectaculoase. Pentru amatorii de senzații tari este o oportunitate bună de a încerca săritul de pe stânci. O poză cu podul Lama Monachile este necesară pentru a surprinde unicitatea locului. Nu în ultimul rând, peșterile subterane pot fi vizitate în cadrul unui tur organizat conform . Dacă sunteți pasionați de fotografie, este o locație pe care nu trebuie să o ratezi.

În ultima zi, în sudul Italiei, am vizitat Napoli, cel mai mare oraș din sudul Italiei. Chiar dacă nu am reușit să vizitez Pompeii sau Herculaneum, am bifat câteva obiective turistice importante: Galeria Umberto 1, Palazzo Reale, Castel Nuovo și Castel Sant Elmo.

Galeria Vittorio Emanuele 1 este locul ideal pentru a bea un espresso și de a degusta celebra pizza margherita chiar în orașul de origine. Aceeași construcție se regăsește și în Milano, dar nu uitați, nordul s-a luat după sud, cel original regăsindu-se în Napoli! Este pe departe printre locurile pline de viață ale orașului, dar și cele mai populare.

Când vizitezi Palazzo Reale rămâi impresionat de bogăția în care a trăit familia de Bourbon în domnia lor de peste un secol. Interioarele îți taie răsuflarea cu operele de artă spectaculoase, cu tapetele impresionante sau basoreliefurile ce ies în evidență. Per total, merită biletul de 2 euro și jumătate pe care îl plătești ca student!

Castel Nuovo este genul de muzeu care este mai atractiv pe dinafară decât pe dinăuntru. Eu am plătit 13 euro pentru a avea parte de un tur cu ghid, dar panorama castelului nu a fost nici pe departe spectaculoasă, singurul lucru atractiv fiind diferitele straturi arheologice ce se regăsesc în structura sa, cel mai vechi fiind cel roman. Deci, vă recomand să mergeți să vă faceți o poză cu muzeul!

Pentru a ajunge la Castel Sant Elmo am luat funicularul, o pereche de vagoane pe o cale ferată, ce sunt mutate printr-un cablu de sus în jos pe o pantă abruptă. Dacă vizitați acest muzeu, veți putea admira orașul de la înălțime, iar panorama este superbă. Când am coborât înapoi în port am văzut cruci la capătul străzilor, un detaliu șocant ce te trimite cu gândul la mafia italiană.

Sudul Italiei reprezintă o destinație ce merită vizitată în orice sezon și care prezintă o varietate foarte mare de atracții turistice ce se pliază pe gusturile oricărui turist.

Redactat de: Lungu Cristian