Studenții din Universitatea Babeș-Bolyai și-au exprimat astăzi susținerea față de membrii corpului magistraților, judecători și procurori, dar și față de poziția Facultății de Drept a Universității Babeș-Bolyai, ca urmare a Ordonanței de Urgență nr.7/2019, de natură să aducă atingere independenței magistraților și normalei funcționări a sistemului judiciar din România.
În același sens, au susținut inițiativa studenților și profesorilor din București și s-au alăturat grevei japoneze, astăzi în fața clădirii centrale a UBB și-au pus banderole albe pe braț în semn de solidaritate pentru justiție și nemulțumire pentru OUG nr.7/2019.
OUG nr.7/2019 aduce revederi prin care se încearcă scoaterea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție de sub autoritatea procurorului general (art.14 pct.4 din Ordonanță), aducându-se atingere principiului constituțional al controlului ierarhic ce guvernează activitatea Ministerului Public; dispozițiile lipsite de previzibilitate referitoare la excluderea din magistratură pe motivul neîndeplinirii condiției privind buna reputație, dacă se apreciază că nu se impune menținerea în funcție; lipsirea secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii de prerogativa avizării propunerilor de numire în funcțiile de conducere de la vârful ierarhiei Ministerului Public și conferirea acestei prerogative Plenului CSM, în cadrul căruia procurorii reprezintă o minoritate; prevederea potrivit căreia funcțiile de conducere în Ministerul Public pot fi exercitate și de către judecători care au exercitat cândva funcția de procuror, contrar principiului separării carierelor judiciare.
Nu în ultimul rând, este de semnalat riscul producerii unor blocaje instituționale prin aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanță, care prevăd încetarea tuturor detașărilor în funcții de conducere în cadrul structurilor de vârf ale Ministerului public în termen de 45 de zile, interval în care nu este tehnic posibilă derularea unor proceduri de concurs pentru ocuparea respectivelor poziții.
Toate aceste modificări creează aparența unui demers menit să subordoneze Ministerul Public unor interese care nu au nimic comun cu funcționarea sa într-un stat de drept, să rezolve conflicte personale între deținătorii vremelnici ai unor funcții de conducere și, ceea ce este mult mai grav, să creeze premise pentru exercitarea de presiuni asupra judecătorilor și procurorilor în legătură cu instrumentarea unor cauze. Astfel, soluția care a fost găsită pentru ieșirea din situația creată o reprezintă abrogarea dispozițiilor menționate din cuprinsul Ordonanței de urgență nr.7/2019 și înlăturarea prevederilor acesteia. Mai multe detalii privind comunicatul Facultății de Drept pot fi consultate aici: http://law.ubbcluj.ro/index.php/secretariat/3071-comunicat-privitor-la-oug-nr-7-2019?fbclid=IwAR1_-CqaZaMk3EUlPudL1fMR3XoAogq8viRO3YoLyfFRGgjR89ZRpOdbm-k
Valentina Vasile și Roberta Nica