Iată-ne la mijlocul lunii decembrie, urmărind cum se apropie cu pași repezi sărbătorile de iarnă. Fiecare dintre noi, așteaptă cu inima la gură să ajungă acasă, în sânul familiei sau alături de prietenii dragi, unde scăpăm de grijile orașului aglomerat și avem în jur cei mai dragi oameni. Câteva dintre lucrurile ce țin de sărbători însă, ne vor trezi mereu în suflet nostalgia tradițiilor și preocupărilor lunii decembrie.
În România , fiecare zonă are tradiții îndrăgite, care de multe ori au dat bătăi de cap dar au scos mereu la iveală creativitatea celor mici și mari. Știm bine despre colindul pe care îl cântăm în seara de crăciun, cunoaștem obiceiurile din jurul sărbătorii de revelion, precum capra, căluții și steaua, iar dis de dimineață, trezirea ne-o fac copilașii cu sorcova. Așadar, că să nu ne plictisim luând în lung și-n lat tradițiile țărișoarei noastre, pe care le cunoaștem și despre care am mai auzit și luat parte, am întrebat câțiva tineri, studenți ai Clujului, cum au fost pentru ei preocupările copilăriei și ce emoții le trezesc amintirile vremurilor de atunci.
Mergând cu interes către zona Mureșului, l-am întrebat pe Dorian Popșor cum era, pe vremea accea neprihănită, treaba în școală, alături de colegii lui, ce năzbâtii erau populare și cum treceau momentele de tinhă și de liniște sufletească. Pentru că despre zilele de săniuș ne amintim cu drag și pentru că săniușul devenise un ritual în urma căruia ajungeam cu hainele de pe noi ude și degetele înghețate.
„La școală atunci când eram mai mici, de fiecare dată când iarna era în apropiere, toate clasele aveau mirosul puternic de mandarine. Pe jos, în fiecare pauză, era zăpadă adusă de afară de la bătăile cu bulgări, iar când era momentul cadourilor în clasă, toată lumea era fericită. Nu pot să uit de câte ori am căzut de la ghețușul pe care noi îl făceam afară în pauzele între ore, sau de bătăile intense cu zăpadă pe care le aveam.
Când se apropia Sfântul Nicolae, tata cobora bradul din podul casei, iar noi îl împodobeam împreună, bucuroși de fiecare dată! Steaua, care este un simbol ce se pune în vârful bradului, globurile și beteaua, mă făceau să mă simt în spiritul Crăciunului în permanență. Îmi amintesc că la fiecare Crăciun, eu mă trezeam în timpul nopții să văd daca “Moșul” a venit, chiar și atunci când am crescut mai mare.”
Mai spre nord, „în inima translivaniei” – după cum spune Max Pintea, care a crescut la câțiva kilometri de Cluj, „Frigul lui Decembrie anunța de obicei sosirea grăbită a sărbătorilor de iarnă în (viețile) inimile noastre. Când afară zăpada croncăna sub picioare, prin case se amesteca ademenitor mirosul cozonacilor cu cel al cetinii de brad. De-a lungul timpului, pe aceste minunate plaiuri, noi am creat o seamă de obiceiuri tradiționale, unele unice în întreaga lume, precum colidul, altele le-am adoptat primind unele împrumuturi din exterior — împodobirea bradului. Cât era mai mare frigul, cu atât se auzea mai sincer colinda. Satul căpăta o nouă aură în acele nopți de sărbătoare, iar fiecare dintre noi simțeam căldura divinei lumini”.
În cele din urmă, printre obiceiurile din zona Moldovei, este așa zis-ul Căluț, care ajunge să treacă și el prutul, mai ales în an centenar. Curiozitatea ne-a dus cu gândul la studenții basarabeni din Cluj. Astfel de amintiri, unii dintre noi le-am trăit acasă, alături de părinții dragi, care ne-au fost și au rămas tot ce-i mai scump pe lume. Alături de părinți am trăit în general primele emoții și primele sărbători. (și multe alte primele lucruri). De la ei ne-am tipărit în minte unele comportamente de Crăciun care ne sunt dragi, și de la ei am avut mereu parte de acea grijă față de sufletul și spiritualul nostru. Putem spune clar că, familia este cel mai dragă! În cele din urmă, dacă ne trezeam dimineață, înainte sau după noaptea de crăciun sau revelion, o făceam pentru că din colțurile casei răsuna plăpând ideea de a mai merge pe la bunici. Iar dragii și încântătorii noștri bunici, ne-au așteptat mereu, și mai ales în ajunul sărbătorilor acestea mari. Și cine se pricepe mai bine la gătit cozonaci, salate, și alte mâncăruri delicioase decât suava bunică și la preparat cel mai gustos vin decât puternicul bunic.
Am vorbit despre asta cu Ana Olaru și aflat câteva detalii emoționante despre copilăria ei în zona de nord a Republicii Moldova. „Eu, când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc la bunica. Bunica ținea mult la Crăciun, iar eu țineam mult la bucatele pe care ea le gătea de Crăciun. Și mai țineam mult la modul în care înțelegea ea Crăciunul. Tradiția noastră era să stăm, împreună la masă, să spunem vorbe de duh lângă sobă, la călduț, să devenim lumină și căldură pentru ea, obosită sărmana, pentru că în ajun au fost atâtea de făcut! În ajun s-au copt crăciunei, puhavi, rumeni, au fost plămădiți cu dibăcie, pentru că știe bunica ce nu știe nici o altă gospodină. Crăciuneii aceia au auzit colinde, au auzit un ecou cu „Steaua sus răsare”, au auzit cum bunica ne certa cu „fugi de aici, că te faci numai făină” și cum căuta să ne adune cu „hai, vin-o cu bunica să faci un colăcel” .
În cele din urmă, așteptăm cu drag să pășim în săptămâna sărbătorilor de iarnă, cu spiritul crăciunului și cu așteptările pentru noul an ce ne aduce speranță, voie bună și realizări mărețe. Echipa ClujForYouth vă dorește sărbători fericite și un an nou împlinit!
Redactat de Alina Bîlici
