Alexandra Wassermann este astrolog din 2011, dar abia în 2018 astrologia a devenit mai mult decât un hobby – o meserie. Aceasta a studiat psihologia doar doi ani, căci chemarea pentru astrologie a determinat-o să studieze trei ani la filiala Academiei Astrologice de la Moscova, în Chișinău.
- Care este povestea profesiei de astrolog?
Povestea mea ca astrolog este una foarte interesantă. Toată viața mama mea a fost pasionată de astrologie și prima întrebare pe care o punea era ,,Cum te numești?”, iar a doua era ,,Ce zodie ești?”, după care stătea și îmi povestea: ,,Da, evident că ei au divorțat pentru că ea este Berbec, iar el este Capricorn”.
Când aveam vreo 11 ani era la modă desenul animat ,,Sailor Moon”, acolo erau Sailor Venus și Sailor Pluto și mi-am cumpărat o enciclopedie despre planete și așa am început să le studiez. La vârsta de 22-23 de ani am avut prima mea dragoste și prima mea despărțire tragică și nu știam ce să fac, trebuia să găsesc o ocupație și am dat pe net de cursuri de astrologie. De două ori pe an începeau aceste cursuri, în februarie și în septembrie.
Niciodată nu mă gândeam că asta o să fie meseria mea, a fost din pur interes, am început cu prietenii, ,,Spune-mi și mie, vezi și la mine” și după care am ajuns la un nivel mai înalt.
- Știu că oferiți și cursuri de astrologie. Cum a luat naștere această idee de a da mai departe ce ați învățat?
Toată viața mi-a plăcut să predau. Am fost 6 ani profesoară de meditații la limba germană. Din toate cursurile pe care eu le văd, modul în care se predă mi se pare că este extraordinar de plictisitor și plin de terminologii de care, în principiu, nici nu este nevoie, adică se poate explica mult mai simplu.
La mine s-a născut această idee de a-i învăța astrologia pe toți cei care își doresc lucrul acesta și de a vorbi limbajul astrologic simplu. Din punctul meu de vedere, posibilitatea aceasta de a te cunoaște pe care ți-o dă astrograma este cel mai mare plus, în general, pe care eu îl văd în astrologie. Dorința mea asta este acum, în timpurile noastre, când oamenii vor tot mai mult să se cunoască, consider că astrologia este un instrument perfect pentru lucrul acesta.
- Astrologia este un subiect controversat. Cum ați explica cuiva care nu știe concret cu ce se ocupă aceasta, în ce măsură îl poate ajuta?
În momentul în care eu mă uit la astrograma persoanei, înțeleg foarte bine de ce persoana respectivă are acest tip de temperament. Spre exemplu, acesta e unul din motivele pentru care am mers la astrologie: eu sunt Capricorn, dar niciodată nu mă regăseam în descrierea acestei zodii. La școală aveam probleme serioase cu matematica și îmi părea mereu interesant că eu știam că toți Capricornii sunt logici, pragmatici; de ce ei sunt așa, iar eu sunt absolut altfel?
În momentul în care eu am ajuns în astrologie, am înțeles că planeta care răspunde de gândire la mine e altă zodie, de comunicare și așa mai departe. Atunci când vezi astrograma unei persoane, înțelegi în ce limbaj să comunici cu el sau că e o persoană logică sau invers, foarte creativă. Adică tu vezi persoana din interior și ție îți este cu mult mai ușor să găsești o limbă comună cu persoana respectivă.
Orice excepție confirmă regula
- Care sunt lucrurile evidente care fac astrologia reală chiar dacă e considerată o pseudoștiință?
Faptul că eu am atât de multe consultații și fac nu doar astrologie, ci și astropsihologie pentru că poziționarea planetelor ne poate explica nu doar despre ce înseamnă viitorul, ci să ne caracterizeze pe noi ca persoane și să ne ofere posibilitatea să ne înțelegem pe noi mai bine. Iată acestea sunt pentru mine lucrurile evidente, în momentul în care tu cunoști astrograma. Da, sunt excepții, sincer, vreo 3% din oameni nu se încadrează absolut deloc în astrograma lor, dar orice excepție confirmă regula.
- Care este diferența dintre horoscopul din ziare/TV și astrologia profesională?
Diferența dintre astrologia profesională și cea din ziare este aceea că persoanele care fac astrologia din ziare, de regulă, nu au nimic de a face cu aceasta, ei inventează lucrurile acestea. Din punct de vedere astrologic, haideți să ne imaginăm un singur lucru, noi suntem 7,5 miliarde de oameni pe Pământ, dacă teoretic împărțim acest 7,5 miliarde la 12, eu stau prost cu matematica, repet, dar, o să fie 600 de milioane. Evident că la toți cei 600 de milioane de scorpioni, luna nu poate fi identică sau cu atât mai mult ziua. Să faci predicții astrologice până la zi, ,,Iată pe 14 mai tu o să-ți întâlnești soțul” este imposibil, tu poți să zici perioada aproximativă în care aspectul o să fie activ.
- Multă lume e speriată când aude ca Mercur e în retrograd, care este de fapt adevărul despre această poziționare a planetei?
În afară de Mercur retrograd, noi mai avem și Marte și Venus și toate celelalte planete, în afară de Soare și Lună, în retrograd. Cum le explic eu studenților mei despre ce înseamnă Mercur retrograd: imaginați-vă că voi mergeți în tren și stați cu spatele la direcția de mers și tu vezi toți copacii, mașinile, cam aceasta este și funcția lui Mercur, adică el vede lucrurile invers de fapt în momentul în care el este retrograd.
Mercurul și orice planetă retrogradă se mișcă înapoi și se recomandă în această perioadă să nu începem nimic nou din cauza faptului că nu o să fie cu un rezultat. De exemplu, tu ai de făcut ceva acte și le depui de Mercur retrograd și te sună peste două săptămâni: ,,Stați că mai trebuie ceva”, adică mereu durează pentru că retrogradul merge mereu înapoi.
- De ce astrologia nu se raportează doar la zodia de Soare?
Zodia de Soare este doar a zecea parte din toate celelalte, noi mai avem încă zece planete, fiecare din ele ne influențează pe noi diferit. Noi putem să analizăm o personalitate, iar eu studenților mei le spun mereu această comparație: imaginați-vă un puzzle, Soarele este o piesă din acest puzzle, adică este doar o parte din caracteristicile persoanelor respective. Din cauza aceasta când la mine vin cu întrebări: ,,Alexandra, dar Leul cu Scorpionul sunt compatibili?”, asta este la fel cum iei o singură piesă din puzzle și spui că este compatibilă cu cealaltă, dar noi trebuie să vedem toate piesele în întregime, cu atât mai mult în compatibilitate, rolul Soarelui este unul foarte, foarte mic, adică nu joacă absolut deloc un rol important.
- Am văzut că un pas important pentru a ne înțelege pe noi înșine o reprezintă astrograma, cum ne ajută ea mai concret?
În momentul în care tu vii la un psiholog poți un an să faci sesiuni, terapie ca să înțelegi unde este problema, dar în momentul în care tu vii la astrolog, el imediat îți spune care este problema cu care poți tu în continuare să lucrezi, sau singur sau să te adresezi unui psiholog. Astrograma te poate ajuta cum să lucrezi cu aspectele negative ca să le transformi în pozitive, și cum să îmbunătățești persoana ta în general, calitatea vieții, cum să te faci tu pe tine fericit.
- Cum vă ajută cunoștințele astrologice în viața de zi cu zi?
Cunoștințele de astrologie pe mine mă ajută foarte mult în viața de zi cu zi. În primul rând, încerc să mă orientez când fac cumpărături, mai ales dacă sunt majore. Foarte mult mă ajută ca mamă să îmi înțeleg copilul, să îi înțeleg manifestarea, emoția, comportamentul, prin faptul că eu sunt astrolog și îi cunosc astrograma. Mă ajută astrologia în comunicarea cu alți oameni, cu mult mai ușor depășesc stările lor, crizele lor, dispozițiile lor proaste pentru că eu le cunosc astrograma și înțeleg că el este așa, el vede lumea așa, eu nu pot să fac nimic și nici nu vreau. Nu mai zic : ,,Eu în locul tau n-aș face”, eu nu sunt în locul lui, el nu este în locul meu.
Eu sunt în general de părere că în tot ce crezi cu foarte mare dorință, acestea au capacitatea să se îndeplinească.
- Dar ritualurile despre care vorbiți pe Instagram, cum funcționează acestea?
Eu sunt în general de părere că în tot ce crezi cu foarte mare dorință, acestea au capacitatea să se îndeplinească, au această putere. Știu persoane foarte credincioase care au o viața extraordinar de fericită din cauza credinței lor, adică ei cred în Dumnezeu și sunt fericiți și li se întâmplă ceea ce cred. Nu-mi plac clienții de genul ,,Hai povestește-mi acolo ce ai tu să-mi spui” și când eu le povestec zic că nu e așa și eu mă simt în aceste momente ca un acrobat la circ care trebuie să mire mereu pe cineva și să demonstrez că de fapt eu ceva pot și ceva știu.
- Cum funcționează predicțiile astrologice?
Predicțiile astrologice nu sunt niciodată bătute în cui, astrologia ne spune despre perioada favorabilă pentru ceva. Spre exemplu, din mai până în septembrie e benefic să aplici la un nou job. Astrologia nu este fatală. Am avut câteva cazuri, veneau fetele și eu le făceam predicții că anul viitor au șanse să-și întâlnească soțul, după care trecea un an și ele veneau ,,N-am întâlnit pe nimeni”, dar ce ai făcut tu în această perioadă? ,,N-am făcut nimic, am stat acasă, mă uitam la televizor”. Adică, trebuie și noi să facem pași spre realizarea noastră, cum este bancul acesta: Îi spune unul Domnului, Doamne, Doamne, te rog frumos fă-mă să câștig la loterie și Dumnezeu i-a răspuns: Păi, te rog frumos, măcar cumpără-ți bilet de loterie.”
- De ce contează să știi cum să livrezi informația clienților?
Nu pot să spun : ,,Mâine tu divorțezi”, în momentul în care persoana e foarte bine și happy în relație. Eu în general încerc să nu fiu niciodată categorică și să spun ,,Da, gata, șansă de 100% să fie”, ci ,,Există șansă de…”, pentru că marja de eroare există în orice.
- Cât de departe vedeți că vor ajunge meritele astrologiei în viitor?
La noi acum a început era Vărsătorului care răspunde de astrologie. Cred că și noi, astrologii, o să devenim cu mult mai controlați în ceea ce spunem, în ceea ce credem, mulți o să devină politici, dar în general, ca și instrument de autocunoaștere, eu cred că astrologia va ajunge destul de departe.
Astrologia ascunde taine pe care mulți dintre noi nu le cunoaștem, iar complexitatea acesteia a creat polemici. Alexandra a subliniat adevărata menire a astrologiei, aceea de a ne cunoaște pe noi înșine mai bine, nu de a ne controla viața de zi cu zi sau de a ne afla viitorul.
Interviu realizat de: Dănilă Georgiana