Cred că fiecare dintre noi atunci când era mic a fost întrebat adesea: „Ce vrei să devii când vei crește mare?”, iar răspunsul era evident: „Doctor ca tata sau profesor ca mama”. În unele cazuri mai existau și variante precum: pilot, astronaut sau bucătar, nu-i așa?
Studenția pentru mine – o frumoasă etapă a vieții
Pe mine, această întrebare mereu mă frământa, pentru că realizam că meseria aleasă după absolvirea liceului o voi practica o viață întreagă. De aceea, analizându-mi obiectivele și capacitățile, am ales să studiez jurnalismul. Aceasta, fiind o profesie pentru oamenii deschiși la minte, care nu se tem de schimbări și tot felul de încercări, în unele momente aveam și îndoieli, însă acum, zic că au fost degeaba.
Așa cum de mică am fost învățată că oriunde m-aș duce trebuie să dau dovadă de educație și tărie de caracter, nu mi-a fost atât de greu să iau decizia de a aplica la Universitate peste hotarele țării mele. Deși, undeva în subconștient, realizam cât de greu îmi va fi departe de casă, de familie și prieteni, că pe viitor nu voi mai fi la fel de răsfățată de mama cu mâncăruri alese sau de tata cu o vorbă bună atunci când sunt indispusă, pentru că urma să fiu departe de ei. Toate acestea, însă, nu se compară cu oportunitățile pe care mi le poate oferi o altă țară, un alt oraș și facultatea la care îmi voi realiza studiile.
Începutul aventurii mele peste hotare
După absolvirea „Liceului Teoretic Mihai Eminescu” din orașul Cahul, Republica Moldova, am luat decizia să aplic în România. Dragostea și interesul față de alte culturi m-a determinat să merg la facultate departe de casă, în frumosul Cluj. Perioada admiterii a fost foarte încărcată, cu mulți nervi, pe alocuri chiar și lacrimi, însă toate acelea nu au fost în zadar. Mă bucur că am fost admisă în cadrul Universității Babeș-Bolyai, locul unde am visat mai mult de 6 luni să ajung.
Pentru a-mi confirma locul la timp, trebuia să fiu prezentă în următoarele 72 de ore în Cluj. Eram panicată, însă am reușit. Am mers împreună cu Cătălina, actuală colegă și prietenă, am cumpărat bilete pentru autocar și am pornit – 760 km, 12 ore pe drum și voilà, am ajuns cu bine la destinație. După confirmarea locurilor am cutreierat orașul în lung și în lat, am savurat cafeaua aromată și prăjiturile perfecte de la Panemar, după care am trecut și pe la Grădina Botanică. Pot spune că au fost două zile de neuitat.
Pregătiri pentru plecare
Când a venit timpul să îmi fac bagajul, realizam că e nevoie de haine și încălțăminte pentru două sezoane. Erau extrem de multe lucruri, că nici măcar nu încăpeau în mașină, astfel am fost nevoită să sortez. Oricum, cu timpul, știam că voi ajunge să învăț să trăiesc cu mult mai puține lucruri decât credeam că-mi sunt necesare. Nu era exclus nici faptul că până la urmă voi mai aduna din cărți, caiete, haine și o mulțime de chestii pentru cei de acasă. De aceea, nu era necesar să iau chiar absolut totul cu mine.
Prima săptămână la Cluj
Când am ajuns la Cluj, emoțiile mele se schimbau la fiecare jumătate de oră, ba eram fericită că într-un sfărșit am ajuns aici, ba eram copleșită de faptul că de acum încolo va trebui să împart camera cu încă 4 persoane. La revedere spațiu personal – trebuia să mă obișnuiesc cu gândul că de acum nu mai există „al meu” și că toate vor putea deveni „ale noastre”. Nici bine ajunsă și cazată, că am plecat să explorez locurile. Am dat peste noi prieteni, noi ulițe unde ne pierdeam împreună timpul și, desigur, noi emoții.
2 octombrie – ziua în care totul a prins o altă nuanță
Țin minte ca ieri prima zi de facultate. Acele fețe îngrijorate a studenților care nu știau de cine să se apropie sau cu cine să schimbe două vorbe bune, precum și profesorii care ne-au întâmpinat cu brațele deschise. Așa a început totul. Inițial cu pași tremurători, iar mai apoi mult mai încrezători. Primul curs, primul seminar, prima știre prezentată în fața camerei de filmat, fiecare reprezenta o nouă experiență.
Noi prieteni și timpul petrecut alături de ei
Pe lângă prietenii basarabeni alături de care îmi petreceam practic fiecare seară cu multe zâmbete, ceai și cartofi prăjiți, mă bucur că am avut norocul să cunosc multe persoane frumoase, atât la chip, cât și la suflet. Ilinca, Anca, Ștefi, Andreea și Ilinca, sunt fetele pe care le-am îndrăgit foarte mult și care mi-au făcut viața de student etnic mult mai frumoasă. Alături de ele fiecare curs sau seminar trecea cât ai zice pește, iar ieșirile în club, plimbările și orele petrecute în incinta cafetăriei sunt cele mai faine momente din această perioadă.
Printre toate aceste clipe frumoase se mai numără și cele 16 ore pe care le fac cu trenul până acasă. Noroc că mai mereu am alături câte un prieten drag și tot timpul găsim teme de discuție, vizionam filme sau pur și simplu dormeam, iar astfel timpul trece mai ușor.
Indiferent de distanța mare de casă, de familie sau prieteni, mă bucur că am ales acest oraș pentru a trăi în el experiența studenției. Vă îndrum pe fiecare în parte: să nu vă fie frică niciodată să mergeți mai departe de casă pentru a vă atinge scopurile, deoarece aceasta poate fi șansa perfectă pentru a vă descoperi noile perspective și oportunități.
Redactat de: Costeleanu Vasilisa
