În luna aprilie, echipa Teatrului Geneza Art, din Chișinău, va prezenta publicului clujean, două spectacole în premieră. În data de 24 aprilie, va avea loc spectacolul ”Cutia Neagră”. Aceasta este o comedie după scenariștii Philippe Bologna și Paolo Costella. Spectacolul ”Cutia Neagră” prezintă locul în care își ascunde omul modern tainele și relația pe care o are acesta cu tehnologiile.
În data de 26 aprilie, va avea loc spectacolul ”Invitația la Vals”, după romanul lui Mihail Drumeș. Acesta este un spectacol – mărturisire, o dramă omenească despre mândrie și frica de a iubi prea mult.
Cele două spectacole vor fi puse în scenă de regizoarea Daniela Burlaca. O echipă de 17 artiști, de la Teatrul Geneza Art, din Chișinău, vor monta și vor prezenta spectacolele pentru publicul clujean.
Spectacolele încep la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților, sala ”Dumitru Fărcaș”. Biletele pot fi achiziționate online, pe www.biletmaster.ro, sau la Agenția Teatrului Național, din Cluj-Napoca.
Cele două evenimente fac parte din proiectul ”Arta ne Unește”, implementat de Asociația Apartenența, din Cluj-Napoca, sub egida Anului Centenar. Acest proiect urmărește promovarea tinerilor artiști români, originari din Republica Moldova.
Proiectul ”Arta ne Unește” este implementat în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj, Primăria Cluj-Napoca, Universitatea ”Babeș-Bolyai”, Casa de Cultură a Studenților.
Asociația Apartenența este o organizație neguvernamentală, apolitică și independentă, care dezvoltă proiecte cu impact cultural, educațional și social în Cluj-Napoca. A fost înființată în anul 2018, la inițiativa unui grup de tineri originari din Republica Moldova, pentru a investi în proiecte culturale promovând valorile autentice românești comune celor două maluri ale Prutului.