Ai peste 18 ani?
Vrei să reprezinți tinerii din România ca „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană”?
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul ministrului delegat pentru Afaceri Europene, și Ministerul Tineretului și Sportului, te provoacă să te înscrii în Programul „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană”.
Derulat în marja Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, programul are ca obiectiv implicarea directă a tinerilor în activitățile ocazionate de acest moment cu importanță deosebită în parcursul european al țării noastre. Inițiativa vine în sprijinul tinerilor cetățeni dinamici și dornici de a promova valorile europene, prin oferirea posibilității de accesare a informațiilor cunoscute la nivel european privind problematica de tineret, de a se implica în pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, dar și de a cunoaște mai bine instituțiile și procesul decizional european.
Înscrierile se desfășoară până în data de 20 octombrie 2018, urmând a fi selectați doi delegați de tineret la Uniunea Europeană (o fată și un băiat).
Ce poți oportunități poți avea în cadrul Programului „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană” ?
- Implicarea în pregătirea și exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene promovând acest proiect de importanță majoră pentru întreaga societate românească;
- Ocazia de a acumula cunoștințe practice și experiență în domeniul afacerilor europene;
- Posibilitatea de a reprezenta intereselor tinerilor din România în cadrul unor întâlniri organizate la nivel european;
- Ocazia de a vedea cum funcționează administrația publică din România dar și de a înțelege mai bine procesul decizional european;
- Posibilitatea de a participa la o serie de dezbateri și evenimente despre Președinția României la Consiliul Uniunii Europene și valorile democratice europene;
- Posibilitatea de a iniția întâlniri cu tineri din țară pe teme europene și pe subiecte legate de Președinția României la Consiliul Uniunii Europene
- Posibilitatea de a interacționa cu specialiști din România și din străinătate, dar și cu oficiali europeni.
- Ocazia de a cunoaște tineri cu interese similare și de a dezvolta colaborări pe termen lung;
Tinerii interesați de Programul „Delegat de Tineret la Uniunea Europeană”, inițiativă organizată în marja Președinției României la Consiliul UE, își pot depune dosarul de înscriere prin intermediul aplicației online disponibile prin selectarea butonului „APLICĂ“ de mai jos: APLICĂ
Înainte de a începe încărcarea electronică a dosarului, prin completarea formularului de înscriere, vă rugăm să aveți pregătite următoarele documente:
- un Curriculum Vitae (în limba română, format Europass);
- o scrisoare de motivație, în care obligatoriu să apară obiectivele propuse pe durata programului;
- două scrisori de recomandare cu datele de contact ale emitentului;