Un prieten înțelept mi-a spus: nu lasă pe mâine ce poți face astăzi, lasă pe poimâine că poate nu va mai fi nevoie.
Fiecare student a fost cel puțin o dată victimă a procrastinării, acea dorința arzătoare de a evita rezolvarea cerințelor legate de activitatea academică. În astfel de momente, orice altceva devine prioritar. Trebuie să predau mâine proiectul la Fotojurnalism? Vizionarea unui episod din La Casa de Papel mă va inspira în alegerea subiectului. Mai am de scris încă 5 pagini la primul capitol al lucrării de licență? E timpul perfect pentru a-mi face cumpărături pentru sezonul de vara.
Tendința de a procrastina se amplifică odată cu izolarea, deoarece suntem deconectați de la mediul universitar propriu-zis, care ne asigura o oarecare continuitate în activitățile zilnice. Cu toate acestea, putem să întoarcem totul în favoarea noastră, folosindu-ne de aceste idei:
- Conștientizează motivele procrastinării
Primul pas în rezolvarea unei probleme constă în determinarea cauzei. Întreabă-te de ce procrastinezi. Poate consideri cerințele primite că fiind plictisitoare, sau, din contră, te simți copleșit de acestea. Poate că organizarea timpului într-un mod eficient îți este străină sau ești un perfecționist convins, care amână dezamăgirea inevitabilă.
Următoarea întrebare este: ce face bun pentru tine acest mecanism? Ai putea crede că te protejează de un posibil eșec, îți oferă mai mult timp pentru documentare sau te scutește de un lucru neinteresant. Doar prin faptul că îți observi motivele și te înțelegi, simplifici eliminarea acestui obicei.
- Concentrează-te pe o singură sarcină
Selectează doar o cerință din lista cu responsabilități și focusează-te asupra rezolvării ei. Pentru început, alege-o pe cea mai simplă dintre ele. În cazul unui proiect mai complex, poți să îți imaginezi că e un puzzle. Fiecare piesă corespunde unui element din structura lucrării tale. Ia o coală de hârtie și schițează acel puzzle.
Simplificarea sarcinilor este importantă din două motive:
- Progresul tău devine mult mai vizibil și manifeșți încredere în propriile forțe. Astfel, probabilitatea de a-ți îndeplini îndatoririle crește semnificativ.
- Cu cât termini mai repede un proiect, cu atât mai mult te vei simți mai productiv.
- Aplică regula celor 5 secunde
Cel mai dificil lucru este, de fapt, să începi. Atunci când eziți cu privire la realizarea unui lucru pe care știi că ar trebui să-l faci, numără: 5-4-3-2-1 GO și apucă-te de treabă. Există o fereastră între momentul în care ai un instinct și cel în care creierul tău începe să-l elimine printr-o analiză: de ce să fac asta tocmai acum, oare am destule informații etc.
Dacă acționezi în acest interval, beneficiezi de o energie de activare, care sunt sigură că nu îți este deloc străină. Energia respectivă ai întâlnit-o încă din copilărie, când alături de prietenul cel mai bun, nascoceai cele mai grozave idei și le puneai în mișcare în următoarea secundă. Cum ar fi să faci asta cu fiecare acțiune din viața ta?
Mel Robbins, antreprenor de succes, autor de bestselleruri și speaker motivațional, vorbește despre descoperirea regulii celor 5 secunde și cum și-a transformat viața cu ajutorul acesteia într-un video aici.
- Elimină orice distragere
În cazul multora dintre noi, acea pauză de 5 minute pe Instagram se transformă într-o oră de navigat pe toate aplicațiile din telefon. Astfel, productivitatea scade semnificativ. Pentru a preveni distragerile, folosește aplicații precum Freedom sau Offtime, care îți blochează accesul pe rețelele de socializare sau pe diferite site-uri de divertisment. Există și o variantă mai scurtă: închide-ți telefonul.
Scopul acestei acțiuni este de a-ți direcționa atenția asupra unei singure activități pentru un interval de timp exact.
Acum că ai terminat cu acest articol … 5-4-3-2-1 GO!
Redactat de: Tocuț Claudia Iulia