Tradiții și obiceiuri românești în toiul sărbătorilor de iarnă

0
3586

Sărbătorile de iarnă petrecute în mijlocul satului românesc reprezintă o experiență unică, deopotrivă încărcată de veselie, dramatism, ironie și poezie. Un amalgam de contraste pe care doar românii îl pot armoniza atât de bine. Mesele îmbelșugate, poveștile și colinda tristă, cântecul vesel, dansul dramatic, căldura și ospitalitatea gazdelor, toate acestea te scot din cotidian. Mai greu este să alegi o zonă anume. Indiferent dacă ești în Moldova, în Transilvania, în Oltenia sau în Dobrogea, iarna are o încărcătură și o aromă anume. Tradițiile și obiceiurile românilor diferă de la o zonă la alta, dar frumusețea lor, unicitatea și ineditul sunt cuvinte care nu lipsesc din nici o descriere. Cele mai multe tradiții și obiceiuri care înconjoară sărbătorile de iarnă se respectă cu strictețe în zonele rurale din Bucovina și Maramureș. Conform tradiției, sărbătorile de iarnă se petrec acasă în familie, alături de cei dragi.

În satele din Maramureş, colindătorii pornesc pe uliţe în Ajunul Crăciunului şi sunt răsplătiţi cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu “Steaua” şi cu “Capra”. Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este “Jocul Moşilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este “croit” de biciul “moşilor”. “Moşii” maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică “scormonitul în foc”. Toţi membrii familiei se adună în jurul focului şi, pe rând, dau cu o nuia, spunând: “Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”. Tot în Oltenia, în ziua de Crăciun, femeile mai respectă încă un obicei vechi de sute de ani – dimineaţa, ele pleacă la cimitir, unde dau cu tămâie mormintele, după care se întorc acasă şi scot colacii de le copt. Pe fiecare colac sunt puse un ou şi o lumânare, iar apoi se dă de pomană prin vecini.

În Banat, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.

În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun şi le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se zice că aceşti colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele şi Luna.

Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradiţiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obişnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ţine şerpii departe de gospodărie.

„Piţărăii” este un obicei de pe vremea dacilor care se practică în localităţile de pe Valea Jiului şi care semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Piţărăii sunt numai bărbaţi, copii sau adolescenţi, organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine populare care se adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime. Alaiul porneşte apoi la colindat.

Țara Vrancei este un ținut de legendă în care tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile se leagă strâns cu oamenii, cu istoria și cu natura. În această zonă, băieții care sunt tineri și neînsurați se deghizează în Moș Crăciun și merg acasă pe la fetele ce le sunt dragi. Iar de Anul Nou, atunci în ajun, băieții merg cu plugușorul. Aici sunt două categorii de persoane: cei care preferă să se îmbrace frumos, în costum popular tradițional din cap până în picioare, și cei care preferă să se mascheze ascunzându-și identitatea. Aceștia merg în grupuri, la fiecare casă, desemnând o persoană care să spună plugușorul, iar ceilalți să facă atmosferă, pe un fundal al fluierașului, completat cu tobe și clopote.

Un semn distinctiv, specific Țării Vrancei în perioada sărbătorilor de iarnă, este jocul măștilor de Crăciun și de Anul Nou. Măștile, realizate din lemn sau piele de oaie sau capră, sunt specifice zonei Nereju din munții Vrancei.

În nordul Dobrogei, în apropierea Munţilor Măcinului, cetele de feciori au şi „Oleleul” – personaj de origine păgână care intră primul în gospodărie, înconjoară ceata de colindători de două-trei ori, după care o veghează.

Oleleul are misiunea de a speria duhurile rele. El este îmbrăcat în general în cojoc din piele de oaie şi înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumaţia este completată cu beteală, clopoţei şi tălăngi pe care „oleleul” le bate din pământ pentru a proteja gospodăriile de spiritele rele. Tot în zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii „moşoi”. Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul.

Ne place să petrecem Craciunul alături de cei dragi și, dacă în unele sate din țară, încă se mai păstrează tradițiile și obiceiurile de odinioară, putem avea parte de experiențe unice. Fie că ne amintesc de copilărie, fie că le descoperim pentru prima dată, acestea dau sarbatorilor un farmec aparte. Echipa Cluj for Youth vă dorește Sărbători Fericite, cu sau fără măști care mai de care colorate.