„Mă înec într-un bazin, la la lei/ Sper din suflet să fie plin, la la lei” – era varianta preferată a verișorului meu de a cânta refrenul hitului Dragostea din tei al trupei O-Zone. Când aud numele acestei trupe, văd în fața mea trei tipi care dansează pe aripa unui avion, sfidând orice lege a fizicii.
Noi, cei născuți după ’90, am fost îndeajuns de norocoși să creștem cu jocuri precum Flori, fete şi băieţi, Capra sau Lapte gros. Bineînțeles, odată cu venirea anilor 2000, ne-am modernizat și noi. Există multe lucruri care ne amintesc de copilărie, iar eu, din propria experiență și puțină cercetare, am adunat câteva dintre acestea.
Țeava cu cornete
Joaca cu țevile din plastic adunate de pe șantiere era o variantă mult mai distractivă a Counter Strike-ului. Acestea erau de fapt tuburi rigide folosite pentru instalații electrice, legate între ele cu bandă adezivă, iar cornetele erau realizate din hârtie.
Bicicleta pegas
Chiar dacă traseul se limita doar la strada pe care locuiam sau în grădina bunicilor de la sat, legendarul Pegas a fost nelipsit din copilăria fiecăruia.
Super Nintendo
Cele mai tari jocuri ale copilăriei se aflau pe consola Super Nintendo precum Super Mario, Killer Instict (un fel de Mortal Kombat) și Donkey Kong Country (cimpanzeii care mâncau banane).

Internet Cafe-urile
Internet Cafe-urile sau “La net”, cum le mai zicea, au fost paradisul gamerilor din ’90 spre 2000. Aici, ne întâlneam cu cei mai buni prieteni penru a ne juca în rețea până cheltuiam toți banii. Puteai să intri în sala de jocuri doar atunci când aveai un calculator liber, iar locurile erau limitate.
Winamp
Player-ul copilăriei, a fost unul dintre cele mai descărcate programe software pentru Windows. Atunci când apăsam pe butoane și modificam volumul, ne simțeam adevărați DJ.

Cornurile Chipicao
Aceste cornuri cu ciocolată erau adorate atât pentru gustul delicios al cremei, cât și pentru surprizele dinăuntrul lor.
Guma de mestecat în formă de țigară
Pe aceste țigări fictive, le țineam în mâna de parcă aveam 20 de ani de fumat, iar în loc de fumul țigărilor reproduceam un pufff cât ne țineau plămânii.
Batonul de ciocolată Papi
În formă de ursuleț, umplut cu crema de lapte sau căpșuni, acest baton de ciocolată era se afla pe lista dulciurilor favorite.
American Cola
Despre acest suc, propria mamă ne spunea că are cofeină, iar noi după un pahar de American Cola simțeam că avem energia să zburăm pe lună. Dacă îți este dor de gustul acestui suc, poți încerca varianta Fritz-Cola de astăzi.
Revistele Bravo, Cool și Popcorn
Era cam imposibil să nu fi avut cel puțin o revistă de acest gen. Se vindeau ca pâinea caldă la chioșcurile de ziare, întrucât era singura modalitate de a descoperi lumea celebrităților, atât naționale, cât și internaționale. Pe lângă asta, mai aveau și niște postere super.
Yahoo Messeneger și Hi5
Yahoo Messneger sau “Mess” era locul preferat de a interacționa cu prietenii. La status aveai cele mai inteligente citate găsite pe internet, iar când erai lipsit de inspirație, îți lăsai doar busy sau available. Pe Hi5 te chinuiai să ai cel mai tare profil, schimbându-ți temele de la o zi la alta.

Redactat de: Tocuț Claudia Iulia