Fiecare persoană în parte percepe acest cuvânt diferit. De mici suntem învățati că înainte să ne așezăm la masă trebuie să spălăm bine mâinile cu apă și săpun sau, pur și simplu, să respectăm principalele măsuri de igienă. De aici pornește totul. Fiind copii ni se formează așa numitul obicei cu care trăim o viață întreagă. La vârsta adolescenței gândurile și părerile se schimbă, la fel și în ceea ce privește sănătatea. Acum fiecare vrea să încerce absolut tot ce e posibil.
Pentru mine sănătatea e o stare de bine lăuntrică și fizică în care te simți la nivelul tău maxim, liber și ușor. Te simți așa plin de energie de parcă ai fi un copilaș micuț și ești în pace totală cu corpul tău și cu starea ta. Când mă gândesc la sănătate mă gândesc la armonie totală, pentru că sănătatea înseamnă o zonă de mjloc în care tu obții de toate, dar în același timp nici prea multe. Dacă vorbim despre mâncare și nutriție, e bine să cunoaștem că toate alimentele ne aduc un anumit aport, atât pozitiv, cât și negativ atunci când consumăm ceva anume în exces sau chiar deloc. Mereu trebui să găsim o balanță perfectă între cele două. Pentru mine cuvântul sănătate se asociază cu fericire și bunăstare, deoarece omul sănătos e un om mulțumit și plin de viață. – ne spune Andreea Ghidu (studentă).
Irina Pascal (elevă) consideră că a fi sănătos înseamnă să fii frumos la chip și suflet:
Sănătatea înseamnă viața, iar a fi sănătos, presupune a fi puternic, frumos și predispus schimbărilor. Pentru a ne menține într-o formă potrivită, ar trebui să avem grijă de noi și de cei din jur. Alimentația corectă, exercițiile fizice și buna dispoziție, toate sunt componentele necesare unui corp sănătos. În mod normal, un organism reușește să lucreze bine în momentul în care toate organele lui funcționează. Același lucru este și cu planeta noastră: ea va fi vie, până când oamenii vor fi sănătoși, până când ei vor avea o gândire sănătoasă și prosperă. Noi suntem responsabilii, nu doar pentru starea de bine proprie, dar și pentru cea globală.
Pentru Boșcov Diana (studentă) în cea mai mare parte, sănătatea e în primul rând posibilitatea de a se întoarce acasă fără acele vânătăi sau mușchi întinși în timpul repetițiilor.
Sănătatea pentru mine înseamnă, în primul rând, lipsa unei boli și faptul că nu am probleme de mobilitate, care ar putea fi o barieră în viitoarea mea profesie. Pentru mine sănătatea este influențată de mai mulți factori, cum ar fi mediul în care trăiesc, relațiile sociale, obiceiurile pe care le am. De aceea, cred, că având un anumit program pe care îl respectăm, ne putem menține sănătoși la orice vârstă. Când mă găndesc la sănătate mă gândesc la starea de spirit, care este o parte importantă a stării mintale și a bunăstării. Fii optimist, alege partea plină a paharului fără a-ți pierde din realism , implicăte în activități plăcute, care te relaxează, și astfel antrenează-ți fizicul și psihicul.
Reprezentând un echilibru perfect dintre trup și suflet, sănătatea pentru fiecare tânăr în parte semnifică ceva anume. Din păcate doar cu trecerea timpului reușim să îi cunoaștem adevărata valoare, de aceea mâncați sănătos, faceți sport și gândiți pozitiv.
Redactat de: Costeleanu Vasilisa