Orașul lui Bacovia a prins culoare prin ZidART

0
3064

Bacăul nu este cunoscut publicului larg pentru foarte multe aspecte, dar locuitorii săi sunt cei care fac diferența. Există acolo câțiva tineri care cred în potențialul lor și s-au decis să îl transforme. Printre acești tineri, se află și Lucian Popa, fondatorul proiectului ZidART- în căutarea sufletului perete. Inițiativa sa a ajuns în atenția presei după ce Bacăul a surclasat în 2019 capitale cu un spectaculos istoric cultural și a devenit orașul european cu cele mai multe picturi murale care elimină noxele.

În plus, toate cele 10 lucrări abordează teme cu un puternic impact la nivelul societății, nefiind doar pete de culoare împrăștiate alandala pe clădiri. Totul a fost bine ales și gândit dinainte, astfel încât mesajele operelor să fie receptate în mod corect. Nevoia incluziunii rromilor, problemele întâmpinate de persoanele cu dizabilități sau necesitatea conservării mediului au fost doar câteva dintre subiectele “colorate”, pentru a fi văzute mai bine.

ZidART este proiectul prin care, alături de colegii mei, ne-am propus să dărâmăm zidurile dintre noi, colorându-le pe cele din jurul nostru, schimbând aspectul oraşului şi starea de spirit a oamenilor din judeţul Bacău, a declarat Lucian Popa.

Despre începuturile poveștii ZidART, el ne-a spus mai multe. Proiectul a luat naștere în 2017, când Bacăul a fost, timp de un an, Capitala Tineretului din România. Asociația pe care o reprezintă Lucian, Ingenious Drama, a fost cea care a inițiat programul, în 2016, alături de alte ONG-uri din Bacău. Fondată în 1997, organizația sa a mai demarat anterior și alte acțiuni de acest fel. Ne referim la ID Fest, care e probabil cel mai mare festival de teatru din România dedicat tinerilor amatori, ajuns la a 20-a ediţie, evenimentul naţional Street Delivery Bacău sau la Caravana Zilele Filmului Românesc, astea printre multe altele.

Reticența locatarilor a întârziat implementarea proiectului în 2017, așa că, în primă fază, organizatorii și artiștii s-au mulțumit cu un festival de două zile. Și cum lupta de convingere a fost una anevoioasă, abia în 2019 s-a materializat totul.

În realizarea lui ZidArt 2019, ne-am lovit de tot felul de reacţii, de la: “Nu vă dau semnătura pentru că vreţi să-mi furaţi apartamentul” la “Vreţi să ne mâzgăliţi pereţii” sau “Voi, tinerii din ziua de azi, ne distrugeţi țara”. A fost un val uriaș de uşi închise, însă cu deschiderea unor tineri locatari, am reuşit să obţinem primul perete public. Al doilea suflet perete l-am obţinut datorită unei bunici care avea nepotul în asociaţia noastră și care a convins restul locatarilor să ne ofere semnăturile necesare pentru a putea ulterior să obţinem avizul de legalitate de la primăria municipiului Bacău. În concluzie, ne-a luat aproape trei ani să reuşim să-i facem pe cetăţenii şi instituțiile oraşului Bacău să ne bombardeze cu mesaje şi telefoane pentru a le face şi lor picturi murale de mari dimensiuni, a explicat Lucian.

Pe lângă problema birocrației, a durat și tot procesul de procurare a vopselei Airlite. Da, este benefică, pentru că poate transforma substanțele poluante din aer în nitraţi şi nitriţi inofensivi, ce sunt eliminaţi de apă de ploaie sau de umiditatea din aer. Totuși, costurile sunt pe măsură, iar aceasta este comercializată în Italia și fabricată în Austria.

În final, perseverența lor a câștigat însă.

Iar artistul care a dat startul este Obie Platon, cunoscut în peisajul urban și sub pseudonimul Allan Dalla. Motivat să surprindă spațiul și contextul urban din unghiuri care dau dinamică, acesta a realizat în cadrul ZidART lucrarea Intuiția, primul mural dedicat persoanelor nevăzătoare și tradus în limbajul Braille. Avea de mult obiectivul ăsta în minte, doar că nu știa exact cum, iar el a ales dintre temele incluse în cadrul festivalului reprezentarea oamenilor cu astfel de deficiențe.

Ideea de intuiție de la asta a pornit, de la faptul că cei nevăzători au intuiția mult mai dezvoltată față de cei văzători și au capacități diferite față de ei. Am încercat să construiesc totul și într-o armonie plăcută, iar conceptul a pornit de la un copil care se naște nevăzător și se joacă cu niște piese lego. El nevăzând ceea ce face, se bazează pe intuiție pentru a construi. Deasupra capului se află o nicovală, care semnifică dificultățile pe care le au ei de înfruntat în sistem și societate.

Un alt element este copacul , care crește din creația copilului, adică din acele piese lego. Practic, intuiția s-a format datorită conexiunii lui cu universul, cu inspirația, iar sus de tot e ochiul protector, care îl reprezintă pe Dumnezeu, cel care îl protejează pe copil.

Andreea Toma, pe de altă parte, a ales să ilustreze solidaritatea, manifestată sub diferite forme de Asociația Betania, pe pereții cărora a și realizat cele două lucrări ale sale – Solidaritate și SuperEroi. Lucrările sunt adresate în special copiilor din spectrul autist.

Am stat și am studiat asociația și activitatea lor ca să pot trece prin filtrul creației. Lucrarea de pe perete este legată de mesajul pe care îl transmit ei, ajutând oameni de diferite vârste, solidaritate.

Muralul realizat pe gard ține de Centrul “Delfinul”, un spațiu unde copiii deghizați în SuperEroi se întâlnesc. Ei sunt niște SuperEroi umani, care poartă papuci de casă și mănâncă dulciuri.

În schimb, Florin Radu a ținut să amintească, mai ales tinerilor, cât de importante sunt personalitățile care au marcat istoria României. Pentru asta, el a ales șase nume care să definească lucrarea Valori.

Eu pictez în general teme care abordează patriotismul și Lucian ( inițiatorul ZidART) probabil a sesizat asta, iar peretele “a cerut” cumva șase portrete. Practic, foarte repede am căzut de acord și asupra titlului. A fost puțin mai greu cu alegerea celor șase personalități, pentru că e greu să alegi doar șase.

Interesant este și faptul că o profesoară a ales opera Valori drept instrument de predare, chiar în timp ce Florin Radu lucra la el.

Atunci mi-am dat seama că lucrarea nu e doar un perete pictat, ci e chiar un material didactic.

O altă chestiune asupra căreia s-a atras atenția este reprezentată de integrarea minorităților, mai ales a rromilor. Aceștia sunt cei mai afectați de valul discriminării, după cum subliniază echipa Kaps Crew, formată din artiștii Kaput și Pulsar Sinaps.

Deoarece această minoritate este destul de răspândită la noi în țară, în cele mai multe cazuri îi sunt atribuite aspecte negative. Se ajunge în punctul în care, din cauza acestor stigmate sociale, persoane care au potențial și care fac parte din aceste comunități sunt excluse sau nu beneficiază de aceleași drepturi ca noi toți, deci în mod direct, am vrut să arătăm că acceptarea poate fi începutul unui drum chiar și pentru exemplele negative care fac parte din aceste comunități și din cauza cărora se creează aceasta stigmată.

Considerăm că orice om, chiar și cel mai “rău”, merită o șansă la reabilitare dacă cei care au puterea de a oferi acea șansă sunt deschiși spre acceptare, au explicat cei doi.

Pe lângă cei cinci artiști de mai sus, în cadrul ZidART 2019 au mai expus și: Cristian Scutaru, By Ronin, Comete, Moraru Cătălin și Monk Ink.

*Sursa foto: ZidArt

Redactat de: Pop Bianca-Alexandra