Poethree vine cu soluții – reinventarea poeziei tradiționale și sărbătorirea ei în online

0
1718

Câți dintre voi ați participat la un eveniment de Spoken Word? Dar câți dintre voi știu ce înseamnă asta? Conceptul nu este unul extrem de cunoscut în România, dar treptat, câștigă din ce în ce mai mult teren la nivel cultural. Fiind parte dintr-o cultură urbană care a început să prindă rădăcini și la noi.

Membrii Poethree au dat startul acestui fenomen, cu mult înainte de această pandemie, în 2014. Apoi, a prins contur comunitatea de artiști din Cluj-Napoca, selectați de la concursurile organizate, undeva prin 2017, iar în 2018, a fost creat ONG-ul Poethree Collective. De ce? Pentru a putea susține spectacolele într-un cadru legal.

Scopul principal a fost să ne distrăm. Destul de pueril, dar de acolo pornesc marile idei, mă gândesc. – spune Ionuț Călin, unul dintre fondatorii proiectului.

„Un discurs semi-teatral și emoțional”, după cum îl numește Tina Suciu, artistă Poethree. Originar din Statele Unite, Spoken Word-ul a ajuns și în România ca să redea tinerilor încrederea în puterea poeziei. Eu asta am simțit după ce am avut prima tangență cu un astfel de performance pe 8 martie. Pentru că asta e, până la urmă, un performance în adevăratul sens al cuvântului, în care artistul dăruiește publicului o parte din sine.

La început, când mișcarea se afla într-o fază de testare, publicul a fost cucerit de elementul de noutate. S-a deschis să asculte. Iar apoi, treptat, a devenit din ce în ce mai deschis să experimenteze.

Tina: Sunt mulți oameni în public care vin la câteva show-uri și apoi vin la open mic, pe scenă. De asta, pe măsură ce noi am început să insistăm cu slam-uri și open mic-uri libere, am făcut ceva mai major și numai pe open mic. Tradițional, pe 21 martie, de Ziua Internațională a Poeziei, organizăm cel mai mare open mic.

Eveniment care s-a ținut și anul acesta, doar că în mediul online, pe Instagram. Ionuț ne-a povestit că au căutat cea mai potrivită platformă care să faciliteze interacțiunea între mai mulți utilizatori. Tina a fost cea care a moderat ceea ce s-a numit „Întâlnirea poeților anonimi din România” de anul acesta, iar cine a dorit să recite, a putut face asta prin solicitarea apariției în live.

În situațiile astea, ești împins să devii creativ. Era Ziua Internațională a Poeziei, nu era orice open mic, e o sărbătoare, cea mai mare sărbătoare pentru cineva care apreciază arta asta, a explicat Tina.

Referitor la felul în care au decurs lucrurile anul acesta, organizatorii au un regret. Acela că poeții novici nu au putut să audă feedback-ul publicului. Nu au avut ocazia de a pleca de la microfon și de a auzi aplauzele. De a vedea zâmbetele oamenilor. Pentru a încerca să-mi recreez cumva în minte senzația, i-am întrebat pe Tina și Ionuț cum se simt ei când sunt pe scenă.

Ionuț: Pe scenă, parcă mai mult nu mă simt. Devin un mesaj pe care încerc să îl livrez și zic că încerc pentru că, de multe ori, am impresia că aș fi putut face mai bine. Cel mai adesea, cea mai mare satisfacție vine după terminarea show-ului, când vin oameni care spun că au rezonat cu ce am zis eu sau colegii. Oarecum, e un schimb de experiență.

Tina: E ca o transă, ca o hipnoză. Trebuie să fii extraordinar de pregătit ca să poți să îți și faci momentul și să și observi publicul. Eu pe scenă intru foarte speriată, rămân foarte speriată și plec foarte liniștită.

Continuând paralela cu anul trecut, dar pe o notă mai pozitivă, ei au remarcat că ediția de acum, cu tot cu impedimentele existente, a avut un farmec aparte:

Oamenii prezenți au fost mult mai doritori să asculte, iar cine a fost în acel live, a fost mult mai mult cu sufletul și urechea acolo decât anul trecut. A fost o căldură care s-a simțit și prin monitoare.

În momentul de față, prioritatea lor este de a încerca să ajute comunitatea, ca Poethree, nu doar ca indivizi, astfel că nu au plănuit momentan și alte adunări în online. Ceea ce vă pot spune, însă, este că lucrează de zor la un workshop, dar care este conceput pentru a se desfășura în exteriorul locuințelor, după ce se va termina perioada gri, ca să nu spunem chiar neagră, din prezent.

Ce urmează în viitor?

După organizarea primului festival de spoken word din România, Poethree Conexions, în 2018, inspirați de ce au văzut, auzit și simțit în Olanda, tot la un festival de acest fel, Tina și Ionuț și-au setat câteva obiective de suflet. Primul ar fi, mai în glumă sau nu, să vadă Sala Palatului și stadioanele pline la astfel de reprezentanții, cu 100.000 de oameni apaludând în tribune. Iar apoi, pe un ton mai serios, ar fi ca Spoken Word-ul să devină cumva parte din mediul academic. Ceea ce se întâmplă deja în America.

Redactat de: Pop Bianca-Alexandra

*Sursa foto: Poethree