Marți, 10 martie 2020. Imaginează-ți că pe 10 martie eram o simplă studentă ce se plimba pe străzile Clujului. Mergeam pe Memo cu șosetele cu model la vedere – model cu avocado. Alături de mine era un coleg, care se plângea de traficul infernal de la ora 17 și cum nu putea ajunge în timp la chirie să vorbească cu proprietarul. A uitat să plătească o factură. Vremea avea capriciile ei: uneori mă mângâia cu razele de soare, alteori mă altoia cu un vânt aspru. Dar, astăzi, totul părea liniștit și firesc. Primăvara parcă se instaurase într-un final.
Am simțit cum îmi vibrează telefonul în buzunar de la Google Calendar, dar mi-am propus să nu merg la acel curs. În următoarele 5 minute, vibrațiile nu mi-au dat pace. Probabil, iar a luat foc inutil grupul de WhatsApp, dar, totuși, mi-am propus să intru. Peste 200 de mesaje. Nu aveam chef să le citesc, dar îmi săreau în atenție cuvintele: liber, 22 martie, Corona. Am citit ce a postat reprezentanta de an – cursurile se suspendă din pricina virusului COVID-19 până la noile ordine.
Nici nu am apucat să procesez prea bine informația că m-am dus țintă la Agenția de bilete CFR de pe Mihai Viteazu. Plecam acasă. Aveam timp să dorm și să mănânc cât cuprinde pentru că nu am mai trecut pe-acasă de ceva vreme. Stau la 11 ore jumătate distanță și nu prea mă bate gândul să stau atâtea ore în tren.
Totul părea în continuare firesc, chiar și când am urcat în tren. Însă, simțeam o anumită tensiune în aer. Liniștea păstra niște grimase pe chipurile oamenilor. Era fiorul panicii. O panică ce-am înțeles-o după, când am ajuns acasă.
Buletinele de știri vuiau despre Coronavirus. Indiferent de oră, era mereu adus în discuție acest subiect. M-am motivat că nu este nimic grav. Se vor rezolva lucrurile rapid și voi merge cu bateriile reîncărcate la facultate pe 22 martie. Aveam puțin timp pentru mine. Trebuia să profit din plin de el.
Treptat, lucrurile s-au adâncit. A început toată materia să se mute în mediul online: cursuri, seminarii, teme, materiale suplimentare. În continuare vocea interioară îmi spunea că totul este bine și firesc. Doar că pe 14 martie totul s-a schimbat în ochii mei. Președintele decreta Starea de Urgență în România. Italia era zguduită din temelii. Medicii luptau pe primul front fără armele necesare. Așa au început să se îmbolnăvească cei mai mulți.
Nimic nu mai părea firesc, dar eram în continuare liniștită. Așa era înțelept să fiu. Calmă, pentru a lua cele mai bune decizii pentru mine și cei din jurul meu.
22 martie a trecut, 30 martie a ajuns din urmă, însă eu nu sunt la facultate. Nici nu cred că voi mai ajunge prea curând.
Nu este o situație plăcută, dar trebuie să mă conformez și să mă motivez că totul se va rezolva. Stau în casă pentru a-i proteja pe cei din jur, iar pe mine mă protejez printr-o rețetă de lucruri mărunte, dar de impact.
Puțină gimnastică pentru un corp sănătos, o poezie scrisă de Nichita Stănescu pentru suflet, puțină Yoga pentru un somn mai bun și discuții cu prietenii pe Zoom pentru a păstra conexiunile vii indiferent de obstacole.
Știu că poate toată lumea trece printr-o perioadă grea și nimeni nu a apreciat că o să trăiască așa ceva. Însă, suntem marcați de imprezivibil și oricât ne-am strânge resursele mentale să anticipăm viitorul, previziunile ne alunecă printre degete. Cu adevărat, ceea ce ne rămâne suntem noi, puterea de a crede prezentul și capacitatea de a vedea pozitiv viitorul.
Trebuie musai să profităm de această perioadă. Poate nu mă credeți pe mine, însă și Nikola Tesla aprecia că marile invenții s-au născut în tăcere, când erai tu și vocea ta.
Acum este prilejul să asculți vocea și să-ți creezi propria rețetă de vindecare împotriva virusului!
Redactat de: Giurcanu Cristina-Elena
